EVENIMENT
Constanța: Două persoane care ar fi dispărut în lacul Siutghiol, căutate de scafandri

Scafandrii sunt în căutarea a două persoane presupus dispărute în lacul Siutghiol. Potrivit informațiilor furnizate luni de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, în zona indicată de martori au fost descoperite o barcă și mai multe plase de pescuit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Ana Maria Stoica, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23.00, pentru căutarea a două persoane, probabil dispărute în lacul Siutghiol, între Ovidiu şi Palazu Mare.
La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor, o ambarcaţiune şi trei scafandri, căutările fiind sistate în jurul orei 2.00, din cauza condiţiilor hidrometeorologice.
„În zona indicată de martori a fost găsită o barcă şi mai multe plase”, a spus reprezentanta ISU.
Căutările au fost reluate luni dimineaţă. Agerpres
EVENIMENT
Festivalul Măceșelor de la Sâncraiu. Două zile de tradiții, dansuri populare și delicii locale la poalele Apusenilor

Comuna Sâncraiu devine din nou capitala măceșelor și a tradițiilor populare din Țara Călatei.
Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Măceșelor, un eveniment îndrăgit care adună localnici, meșteri populari, artiști și turiști din toată țara are loc în weekendul 24 – 25 octombrie
Tradiții, artă și voie bună la Sâncraiu
Sărbătoarea începe vineri, 24 octombrie, la Școala Profesională „Ady…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Festivalul Armonii și Gusturi la Pianu de Jos: Produse tradiționale românești, teatru de păpuși și concerte. Program

Festivalul Armonii și Gusturi la Pianu are loc duminică 12 octombrie, în localitatea Pianu de Jos. La eveniment vor fi prezenți producători autohtoni care își vor promova și vinde produsele tradiționale.
De asemenea nu vor lipsi și concertele care vor începe de la ora 18.00.
Programul evenimentului
- Ora 14:00 – 14:30 Deschiderea Festivalului;
- Ora 14:00 – 20:00 Târg de produse tradiționale românești;
- Expoziție cu vânzare produse agroalimentare;
- Ora 14:00–17:00 Campanie…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spitalul de Urgență Cluj face angajări. Caută economiști, muncitori calificați și personal auxiliar

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a anunțat organizarea unui nou concurs pentru ocuparea mai multor posturi pe perioadă nedeterminată.
Joburile disponibile sunt în cadrul compartimentelor administrative și tehnice ale unității.
Spitalul de Urgență Cluj face angajări
Printre posturile scoase la concurs se numără:
- economist specialist IA la Serviciul Aprovizionare – 1 post (diplomă de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Angajări la stat în Alba: Zeci de posturi în spitalele din județ scoase la concurs. Se caută medici, asistente, sau îngrijitoare

Angajări la stat: posturi vacante în instituții publice din Alba. În mare parte sunt căutate persoane care să lucreze în spitalele din județ. Se caută doctori, asistente sau îngrijitoare.
Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.
SPAP Sebeș – Inspector de specialitate IA, cu atribuții Salarizare și Personal
Condiții specifice de ocupare a funcției…
Citește mai mult pe Alba24.ro