ACTUALITATE
CONSTANȚA: Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, declarat incompatibil de către ANI în ultimul mandat
Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Cristinel Dragomir a fost în incompatibilitate între anii 2012 şi 2016, când o firmă în care soţia sa era acţionar a încheiat un contract cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
"ANI a constatat faptul că Dragomir Nicolae Cristinel, fost vicepreşedinte al CJ Constanţa şi consilier judeţean, actualmente funcţionar public în cadrul Primăriei Constanţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în exercitarea mandatului 2012 - 2016 a fost încheiat un contract de prestări servicii în valoare de aproximativ 219.000 lei între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean şi o societate comercială, în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat", se arată în comunicatul de presă al ANI.
În replică, Cristinel Dragomir a explicat pentru AGERPRES că a depus note scrise la ANI pe această speţă, potrivit cărora, în spiritul legii, nu sunt întrunite condiţiile pentru declararea incompatibilităţii în acest caz.
"Este vorba despre un contract semnat între societatea SC Atlantida Grama SRL, care are în proprietate hotelul Zodiac, din Constanţa, firma unde soţia mea deţine acţiuni şi SMURD, contract de cazare pentru piloţii de elicopter ai SMURD, care ulterior s-a transferat către Spitalul Judeţean Constanţa, odată cu transferul cheltuielilor ce trebuiau decontate de Unitatea de Primiri Urgenţe, acolo unde opera şi elicopterul SMURD. Asta este speţa", a declarat Cristinel Dragomir. (AGERPRES)
ACTUALITATE
Cât de des putem mânca carne la grătar. Ce recomandă specialiștii și de ce trebuie evitată carnea arsă
Carnea la grătar poate face parte dintr-o alimentație echilibrată, însă consumul frecvent, în special de carne roșie și carne procesată, nu este recomandat.
În plus, modul în care este preparată carnea contează pentru sănătate, mai ales atunci când aceasta este arsă sau afumată intens.
Pentru un adult sănătos, una-două mese cu carne la grătar pe săptămână reprezintă o abordare moderată, cu condiția ca porțiile să fie rezonabile, iar...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Marius Budăi atacă Guvernul Bolojan după noile date INS: „România trăiește la casa de marcat”
Deputatul PSD de Botoșani Marius Budăi lansează un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan, după publicarea datelor privind inflația din august. Fostul ministru al Muncii susține că scăderea ratei anuale a inflației nu înseamnă că prețurile au scăzut.
„Datele oficiale ale INS arată că, în august 2026, prețurile au fost cu 6,2% mai mari decât în august 2025”, a scris Marius Budăi, într-o postare publicată sâmbătă pe Facebook.
Cifra...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Doi ani fără părintele Ionică Alupoaiei. „Dorul nu poate fi înlocuit”, dar credința îi ține vie amintirea
La doi ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ionică Alupoaiei, biserica pe care a ctitorit-o și în care a slujit cu timp și fără timp a fost din nou plină de oameni care nu l-au uitat.
Sfânta Liturghie, pomenirea celor adormiți și slujba de la mormântul aflat în curtea bisericii au fost momente de rugăciune, dar și de aducere aminte a unui preot care a lăsat urme adânci în sufletele celor pe care i-a întâlnit.
În sobor de preoți,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
FC Botoșani, parteneriat cu Cetatea 1932 Suceava. Tinerii jucători vor putea evolua pentru ambele echipe
FC Botoșani a încheiat un parteneriat de cooperare cu Cetatea 1932 Suceava, formație din Liga 2, care le va permite celor două cluburi să folosească în comun mai mulți jucători tineri.
Colaborarea se bazează pe noul regulament aprobat de Federația Română de Fotbal.
În baza acordului, FC Botoșani va putea include pe lista de cooperare până la cinci jucători U21, care vor avea posibilitatea să evolueze și pentru formația suceveană.
Citește mai mult pe Botosani24.ro
