EVENIMENT
Contre în ședința CJ Cluj privind modernizarea sediului, cu 90 mil. lei. „Un lux birocratic”/ „Să nu cădem în populism ieftin”

Proiectul de modernizare a sediului Consiliului Județean Cluj, în valoare de 90 de milioane de lei, a stârnit dezbateri aprinse între consilieri, în ședința de joi, 27 februarie. Consilierii USR s-a opus proiectului, considerând că banii ar trebui direcționați către proiecte cu un impact mai mare asupra cetățenilor.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, proiectul de modernizare a sediului instituției, o investiție de 90 de milioane de lei. Dezbaterea a fost una…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
5 iunie, Ziua Învățătorului. Mesajul ministrului Educației, Daniel David, pentru profesori. Ce spune despre sistemul de educație

5 iunie, Ziua Învățătorului. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a transmis cadrelor didactice un mesaj prin care susține că apreciază modul în care își fac datoria față de elevi într-un sistem care nu-i susține întotdeauna așa cum ar trebui.
Acesta spune că știe problemele legate de rolul social, de infrastructură, de deficiențele procesului educațional și de birocrație. Însă, în opinia sa, profesorii trebuie să fie optimiști că acest sistem de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Percheziții la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală. O firmă nu și-a declarat veniturile timp de mai mulți ani

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj au efectuat, în cadrul operațiunii „JUPITER”, trei percheziții domiciliare în județul Cluj. Acțiunea a vizat documentarea unei infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, cu un prejudiciu estimat la peste 130.000 de lei.
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Filme în premieră din selecția American Independent Film Festival.9, proiectate la Cinema Arta

Cinema ARTA propune spectatorilor filme în premieră națională din ediția #9 a American Independent Film Festival București prezentat de Raiffeisen Bank, în perioada 9-11 iunie. Evenimentul face parte din proiecțiile itinerante în 6 localități: Timișoara, Sibiu – în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru, Bran, Arad, Iași.
American Independent Film Festival este singurul festival din România dedicat cinematografiei independente americane, cu o…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Peste 450 de percheziții au loc joi în toată țara. Procurorii și polițiștii vizează infracțiuni economice și regimul armelor

Peste 450 de percheziții au loc joi în toată țara. Procurorii și polițiștii vizează infracțiuni economice și regimul armelor, arată un comunicat al Poliției Române.
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor și al…
Citește mai mult pe Alba24.ro