EVENIMENT
Controale în mai multe brutării din București: Amenzi de peste 120.000 de lei, aplicate pentru neregulile constatate
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti au aplicat amenzi în valoare de 121.000 de lei unor angajatori ce activează în domeniul privind fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase.
Potrivit unui comunicat de presă al ITM București. acţiunile de control s-au derulat în perioada 5 - 8 aprilie 2022, în cadrul Campaniei Naţionale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respecta dispoziţiile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Pe durata controalelor au fost verificaţi 198 angajatori, în domeniul relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind aplicate şase sancţiuni contravenţionale, iar valoarea amenzilor a fost de 121.000 lei.
De asemenea, au fost aplicate peste 150 măsuri, cu termene de remediere a neconformităţilor (nerespectarea modelului cadru al contractului individul de muncă; neacordarea repausului săptămânal; semnalizare privind securitatea şi sănătatea în muncă incompletă; ventilaţie necorespunzătoare etc.).
Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom
O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom.
Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.
”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate
Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.
Apoi a făcut o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.
1. Dezvoltare locală și investiții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ
Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.
Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...
Citește mai mult pe Alba24.ro

