Connect with us

EVENIMENT

Controale în zona Dealul Negru: Amenzi usturătoare pentru comercianții din Dedulești. Zeci de kilograme de carne de mici, retrase de la vânzare

Publicat

arhiva foto

Echipe mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sus-Muntenia Ploiești, au întreprins o serie de acțiuni de verificare într-o zonă extrem de solicitată de consumatori – Dedulești, județul Argeș, pe Dealul Negru.

Au fost controlați 5 operatori economici, care își desfășurau activitatea la popasul de la Dedulești - cunoscuți publicului larg pentru celebrii mici aflați la vânzare în această zonă -, la patru dintre aceștia oprindu-se temporar prestarea serviciului de alimentație publică.

În urma verificărilor, au fost aplicate cinci amenzi contravenționale, în valoare de 93.000 lei și au fost oprite definitiv de la comercializare 78 kg de produse alimentare, în valoare de 2.360 lei.

Principalele abateri constatate de comisari au fost comercializarea produselor fără indicarea gramajului acestora, utilizarea de spații frigorifice neigienizate, comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare, nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor (ex. Nerespectarea temperaturii de păstrare indicate de producător)

Echipele mixte ale CRPC Ploiești continuă acțiunile de control și supraveghere a pieței în regiune și în zilele următoare, anunță ANPC.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Povestea studentei din Câmpeni, Paula Briciu: La 9 luni doctorii au spus că mai are 72 de ore de trăit. A ajuns scriitoare în Cluj

Publicat

povestea studentei din câmpeni, paula briciu: la 9 luni doctorii

Paula Briciu are 27 de ani și este studentă în Cluj Napoca. Nimic ieșit din comun până în acest punct. Însă Paula luptă zilnic cu preconcepțiile. De loc este din județul Alba, mai exact din Câmpeni.

A plecat din Câmpeni fix din cauza preconcepțiilor legate de oamenii cu dizabilități. Pentru că Paula de 27 de ani este o persoană cu dizabilități. Când avea doar nouă luni i-a fost administrat un vaccin greșit.

Atunci părinții ei au aflat din partea medicilor că...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Lucrări în măruntaiele pământului, la Autostrada Sibiu - Pitești. Operațiuni spectaculoase de dinamitare în Tunelul Robești

Publicat

video: lucrări în măruntaiele pământului, la autostrada sibiu pitești.

Lucrări în măruntaiele pământului, la Autostrada Sibiu - Pitești: Lucrările pe secțiunea montană a investiției continuă iar săpăturile în versant nu sunt împiedicate de vreme, a precizat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

”Autostrada Sibiu-Pitești (A1): continuă lucrările pe secțiunea montană, încă din primele zile ale acestui an!

În ciuda condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Retrospectivă 2025. Horia Bădescu: „Religia woke, o nenorocire care scoate omul din câteva mii de ani de cultură!”

Publicat

badescu.jpeg






Dacă „De Iuventute” era singura poezie pe care ar fi scris-o, Horia Bădescu tot rămânea în istoria literaturii. „E toamnă nebun de frumoasă la Cluj…” este versul iconic al acestui oraș, de fapt al spațiului transilvan pe care Clujul îl iluminează și tutelează de secole. A fost nevoie de un răgățean, din Areful argeșean, îndrăgostit de Cluj, care să transforme sentimentul în poezie. Horia Bădescu a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Proiectele de investiții prioritare în 2026, cu valoare de peste 100 milioane lei. Lista anunțată de Ministerul Finanțelor

Publicat

proiectele de investiții prioritare în 2026, cu valoare de peste

Ministerul Finanțelor a anunțat proiectele prioritare pentru anul 2026. Continuarea lucrărilor la trei autostrăzi, cele trei spitale regionale și modernizarea și reabilitarea unor căi ferate se numără printre acestea.

Ministerul Finanțelor a publicat lista proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, potrivit Mediafax.

Portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe