Connect with us

EVENIMENT

Control intern la Poliția din județul Vaslui. Suspiciuni că se măresc salariile pentru a crește pensiile

Publicat

Poliția Română trimite controlul intern la Inspectoratul de Poliție al județului Vaslui, unde sunt suspiciuni că se cresc artificial salariile unor polițiști cu puțin timp înainte de pensionare, pentru ca, apoi, aceștia să aibă pensii mai mari.

Conducerea Poliției Române a transmis, miercuri, că a dispus verificări la IPJ Vaslui, după ce au apărut informații privind creșterea salariilor care sunt în prag de pensionare, pentru ca, apoi, să obțină pensii mai mari.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la <pensiile polițiștilor din cadrul I.P.J. Vaslui>, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliției Române a dispus verificări, prin specialiștii Direcției Control Intern, urmând ca în baza verificărilor efectuate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite IGPR.

Jurnaliștii de la vremeanoua.ro au scris că mai ales în ultimul an înainte de pensie polițiștii își rotunjesc salariile folosindu-se de plata pentru ore suplimentare.

„Orele suplimentare se plătesc cu 75% mai mult față de orele normale de lucru și, adunate, măresc salariul unui ofițer obișnuit, cu aproape 2.000 – 3.000 de lei. Cum pensiile speciale ale polițiștilor nu se calculează conform principiului contributivității, ci doar se face o medie a ultimelor șase luni, iar pensia reprezintă 80% din această valoare, e lesne de înțeles de ce se dă o bătălie pe viață și pe moarte ca pe ultima sută veniturile să se dubleze. În cazul în care intervin aceste ore suplimentare, pensiile urcă de la 6.000 de lei, la 8.000 de lei sau chiar 9.000 de lei în cadrul unui simplu ofițer, ori 14.000 de lei pentru un comandant”, scriu jurnaliștii de la vremeanoua.ro.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Frații Pavăl de la Dedeman cumpără lanțul de supermarketuri Carrefour România. Tranzacția ar ajunge la 823 milioane de euro

Publicat

carrefour.jpg






Grupul francez Carrefour a anunțat oficial joi că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru vânzarea tuturor operațiunilor sale din România, evaluate la aproximativ 823 milioane de euro.

Tranzacția face parte dintr-un amplu proces de analiză strategică început la nivel global și ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Cum a arătat protestul AUR la Alba Iulia: ”Turul doi înapoi”, ”Georgescu președinte” și teorii ale conspirației

Publicat

video: cum a arătat protestul aur la alba iulia: ”turul

O mână de oameni s-au adunat în zona Mercur City Center, joi 12 februarie, la ora 12.00, în Alba Iulia, pentru a protesta. Este vorba despre un protest susținut de partidul extremist AUR.

Deși protestul era anunțat ca fiind unul împotriva impozitelor, cei prezenți peste stradă de Sinagoga din Alba Iulia au avut alte teme de protest. 

Mai exact, clasicele teme rostogolite și pe internet. Printre cei maxim 25-30 de oameni care au răspuns pozitiv la protestul promovat de George...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF

Publicat

ccr dezbate sesizarea Înaltei curți de casație și justiție privind

Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.

Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.

ANAF nu declară...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă

Publicat

fabrica iclod.jpg






Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.

Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.

Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe