Connect with us

ACTUALITATE

Copiii refugiați din Ucraina vor avea același drepturi în școli ca și elevii români

Publicat

carbunaru

Guvernul a adoptat luni mai multe acte normative pentru sprijinirea copiilor refugiați din Ucraina în România. Astfel aceștia vor beneficia în școli de aceleași drepturi ca și elevii români.

Potrivit Guvernului, până luni, aproximativ 30.000 de minori au ajuns în România din Ucraina.

„Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție, potrivit legii azilului, vor beneficia de drept la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români. Acești copii vor avea drept la cazare gratuită în internatele școlare, drept de alocație de hrană, drept de a primi rechizite, îmbrăcăminte, încăllțăminte și manuale”, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, elevii vor beneficia de examinarea gratuită a stării de sănătate, de vaccinare, dar și de gratuite pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege.

În ceea ce îi privește pe studenți, Dan Cărbunaru a anunțat că „Ministerul Educației va putea aproba un număr suplimentar de locuri în limita a 20% din capacitatea de școlarizare. Această măsură vine în completarea dispozițiilor pe care ministrul Educației le-a anunțat deja încă de la debutul crizei, permitându-le studenților din Ucraina să se înscrie la cursurile din România pentru a avea continuitate la studii”.

Guvernul a decis totodată ca pentru toți refugiații care vor fi cazați în spațiile instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sau privat să asigure o subvenție de 50 de lei/zi pentru cazare și de 20 lei/persoană/zi pentru masă, timp de 90 de zile.

De asemenea, pentru gestionarea situației copiilor ucraineni neînsoțiti, Guvernul a decis constituirea la nivelul fiecărui județ și, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului București a unor grupuri operative. Pentru a putea oferi protecție copiilor aflați în astfel de situații critice, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pot angaja personal contractual pe durată determinate, care nu poate fi mai mare de 3 ani.

Totodată, persoanele cu dizabilități însoțite sau neînsoțite, care rămân în România, au posibilitatea să beneficieze, la cerere, de serviciile sociale de protecție prevăzute de lege: locuințe protejate, centre de pregătire pentru viață independent, centre de abilitare și reabilitare, centre de îngrijire și asistență, centre respiro/criză.

Executivul a mai decis că cetățenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României în baza declarației pe propria răspundere, dată angajatorului român. Prin această declarație ei își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadrați şi că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României. De asemenea, cetățenii proveniți din Ucraina vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă fără a fi necesară obținerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de ședere în scop de muncă.

O altă modificare a fost adusă Legii 273/2006 privind finanțele locale și prevede posibilitatea realizării de donații pentru ajutorarea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. Sumele donate vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care va deschide un cont distinct de disponibil în lei, care nu este purtător de dobândă și nu este supus executării silite.

„Aceste sume reprezentând donaţii în bani se deduc integral din rezultatul fiscal în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv se scad integral din baza impozabilă pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor. Campania de donare se desfășoară de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la data de 31 decembrie 2022”, a informat Guvernul. MEDIAFAX

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Casa unei femei din comuna Prăjeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

Publicat

foto: casa unei femei din comuna prăjeni a fost în

Publicitate

Casa unei femei din localitatea Câmpeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

14 februarie, Moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se oficiază slujbe de pomenire pentru cei adormiți

Publicat

14 februarie, moșii de iarnă 2026: În toate bisericile se

Publicitate

După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe