EVENIMENT
Copil accidentat pe o trecere de pietoni din Vaslui, de o maşină de poliţie
Un copil a fost a fost accidentat, marţi, în oraşul Negreşti, minorul fiind acroşat de o maşină de poliţie în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, minorul în vârstă de 7 ani s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, în fugă, iar poliţistul aflat la volanul maşinii a frânat, însă nu a putut evita impactul.
"Prin apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că în oraşul Negreşti a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat un autoturism al Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Negreşti. Colegul aflat la volanul maşinii de plasa la Vaslui, la sediul IPJ, iar în zona centrală a oraşului a acroşat un minor în vârstă de 7 ani, despre care a declarat că s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, dar în fugă. A afirmat că a frânat, la locul producerii evenimentului existând urme de frânare, dar nu a putut evita impactul. Imediat după producerea incidentului, copilul a fugit, fiind probabil speriat. Poliţistul a alergat după el, l-a găsit, iar minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Copilul era conştient, prezenta câteva escoriaţii la genunchi", au declarat pentru AGERPRES, reprezentanţii IPJ Vaslui.
Poliţistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES
EVENIMENT
Pomperii din Alba, la datorie în ultimele 24 de ore: Acoperișul unei case s-a prăbușit din cauza zăpezii. Ce misiuni au avut
Misiunile pompierilor militari din Alba au continuat și în ultimele 24 de ore. De la căutarea și salvarea unor persoane dintr-o locuință a cărui acoperiș s-a prăbușit din cauza zăpezii, la căutarea oamenilor fără adăpost pentru a-i transporta în centre de specialitate.
Eforturile salvatorilor s-au concentrat pe următoarele tipuri de misiuni:
Ce misiuni au avut pompierii din Alba în ultimele 24 de ore
Căutare și salvare: O intervenție de urgență a vizat căutarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Peste 1000 de locuitori din Alba nu au încă energie electrică. 41 de echipe DEER sunt în teren
Peste 1000 de locuitori din Alba nu au încă energie electrică, miercuri dimineața, a cincea zi după ninsori abundente. Echipele DEER (Electrica) sunt pe teren și continuă intervențiile la rețea.
Datele au fost transmise de Instituția Prefectului Alba.
Potrivit sursei citate, numărul utilizatorilor nealimentați cu energie electrică este de 1155 din 13 localități. În teren se află 41 echipele DEER – Sucursala Alba.
Vezi și Mobilizare masivă pentru restabilirea curentului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sfântul Ioan Botezătorul. Programul slujbelor oficiate la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în perioada 7-10 ianuarie
Sfântul Ioan Botezătorul. În 7 ianuarie, credincioșii îl sărbătoresc pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan. Este o sărbătoare importantă, ce evidențiază semnificația botezului, a credinței și a modestiei.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, potrivit crestinortodox.ro.
Vezi și SFÂNTUL IOAN 2026: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Apahida va avea peste 600 de corpuri de iluminat public cu LED. Primăria a semnat contractul
Primărița comunei Apahida, Cristina Belce, a anunțat că anul 2026 începe cu un nou proiect câștigat pe fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.660.927 de lei, finanțarea fiind aprobată.
Potrivit Cristinei Belce, este vorba despre proiectul ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Comuna Apahida, județul Cluj”, postat pe pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
