EVENIMENT
UPDATE: Un copil de 3 ani a murit după ce a fost lovit de o mașină, în curtea unei clădiri din județul Brașov
Un copil de trei a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism, duminică dimineață, în curtea unui imobil aflat într-o localitate din județul Brașov.
UPDATE 2: Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 14 ani, ar fi manevrat un autovehicul în curtea imobilului anterior menționat, ulterior, ar fi surprins și accidentat băiatul, în vârstă de 3 ani, ce se afla în aceeași curte.
În cauză, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, continuă cercetările în vederea lămuririi și stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
UPDATE 1: Cadrele medicale au declarat decesul persoanei în cauză.
Potrivit IPJ Brașov, la data de 18 iulie 2021, în jurul orei 10:50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că un băiat, în vârstă de 3 ani, în timp ce se afla în curtea unui imobil situat pe raza localității Hărman, județul Brașov, ar fi fost surprins și accidentat de către un autoturism.
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
