Connect with us

EVENIMENT

Copil de 6 ani rănit la cap într-un centru comercial din București. Un dulap s-a prăbușit peste el

Publicat

politia general accident 3.jpg

Polițiștii din Capitală fac cercetări după ce un copil a fost lovit vineri după-amiaza de un dulap într-un centru comercial din București.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un minor ar fi fost lovit, în incinta unui complex comercial, de un dulap.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 8, precum și echipaj de prim ajutor, dar copilul nu a mai fost găsit la fața locului.

UPDATE: Copil de 6 ani rănit la cap într-un centru comercial din București. Copilul a intrat în sala de operații

Copilul a intrat în sala de operaţii, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", medicul Raluca Alexandru.

"Are un traumatism cranian care a necesitat intrarea în sala de neurochirurgie cu fractură. Va rămâne internat. A venit somnolent", a afirmat medicul.

Potrivit Antena3.ro, este vorba despre un copil de 6 ani, care se afla împreună cu părinții în Magazinul Bucur Obor.

Copilul a suferit un traumatism cranian și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.

„Din primele verificări a rezultat că acest eveniment a avut loc, dar imediat părinții și copilul ar fi părăsit locația”, a transmis Poliția Capitalei.

Familia a fost identificată ulterior, iar copilul este evaluat medical la un spital din Sectorul 1.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, au precizat reprezentanții Poliției.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Voucherul de 50 de lei pentru energie ar putea fi scăzut direct din factură, fără înscriere în platformă

Publicat

guvernul renunță la plafonarea facturilor. anre: schema de sprijin care

Voucherul de 50 de lei pentru energie ar putea fi scăzut direct din factură. Ministerul Energiei lucrează la simplificarea procedurii de acordare a voucherelor de energie de 50 de lei, astfel încât consumatorii vulnerabili să primească reducerea direct în factură, fără a mai fi nevoiți să parcurgă procesul birocratic actual de înscriere în platformă.

Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, joi, în cadrul unei conferințe de presă la finalul ședinței...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Primăria Cluj-Napoca pregătește centrele de adăpost pentru oamenii străzii. Vine gerul

Publicat

centre adapost oamenii strazii.jpg






Primăria Cluj-Napoca intensifică măsurile pentru protejarea persoanelor fără adăpost, pe fondul temperaturilor extreme anunțate. Nopțile vor atinge -15 grade Celsius.

Primarul Emil Boc a vizitat joi seară centrele sociale de găzduire temporară și a verificat locurile disponibile.

„Am vrut să mă asigur că nimeni nu va dormi sub cerul liber la Cluj-Napoca”, a declarat Boc.

Edilul îi roagă pe clujeni...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: O nouă subunitate de pompieri va fi construită în curând în Alba. Unde va fi amplasată și cum va arăta

Publicat

foto: o nouă subunitate de pompieri va fi construită în

O nouă subunitate de pompieri va fi construită în Alba. Inspectoraul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba vrea să construiască o nouă subunitate de pompieri. Aceasta urmeză să fie amplasată în localitatea Jidvei și va fi alcătuită dintr-un garaj cu trei boxe pentru autospeciale și un pavilion administrativ. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba a lansat pe 7 ianuarie, în platforma SEAP, o licitație pentru proiectarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE FOTO: Trafic rutier oprit pe DN 14 B, între Cistei și Crăciunelu de Jos. Carosabil acoperit cu zăpadă, din cauza viscolului

Publicat

update foto: trafic rutier oprit pe dn 14 b, între

Traficul rutier a fost oprit joi seara, pe drumul național DN 14 B, după ce carosabilul a fost acoperit cu zăpadă, din cauza viscolului. În zonă s-au format coloane de mașini pe ambele sensuri. 

Actualizare, ora 21:10 - Potrivit IPJ Alba, traficul rutier a fost reluat pe un sens de circulație.

Știrea inițială

Potrivit IPJ Alba, având în vedere condițiile meteorologice, în această seară, traficul rutier a fost oprit temporar pe DN 14 B, la kilometrul 14, în zona Cistei -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe