EVENIMENT
Copil de 9 ani cu arsuri grave, în urma unui incendiu într-o localitate din Neamț
Un copil de 9 ani a fost grav rănit, în urma unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Rocna, comuna Icușești județul Neamț. Băiatul a fost scos în ultimul moment de către vecini.
Potrivit ISU Neamț, prin apel la 112 pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Rocna, comuna Icușești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.
Incendiul se manifesta în interiorul unei camere a unei locuințe, în care se afla un copil. Copilul a fost scos de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.
Copilul, un băiat de 9 ani, ce prezenta arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafața corpului, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM la locul evenimentului după care a fost transportat la CPU Roman.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars bunurile materiale din interiorul camerei și s-a deteriorat tavanul camerei pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemele de încălzire.
EVENIMENT
UMF Cluj-Napoca a început construcția celui mai mare centru integrat de simulare și cercetare medicală din Sud-Estul Europei
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a început construcția celui mai mare centru integrat de simulare şi cercetare medicală din Sud-Estul Europei, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de euro (255 de milioane de lei).
Rectorul UMF, Anca Buzoianu, a declarat, joi, că scopul proiectului este de a forma medici mai competenți.
”Pentru noi este un moment de bucurie. Va...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase, în orașe și comune din Alba. Când și unde se pot preda
O campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase se desfășoară în Alba Iulia, Ocna Mureș și comune din județ, în perioada 22 ianuarie - 27 februarie.
Fiecare tip de deșeu va fi colectat separat, în containerele speciale puse la dispoziție de RER Vest.
Deșeurile voluminoase și periculoase nu se depozitează în sau lângă pubelele pentru deșeuri menajere și NU se abandonează în spații publice.
Care sunt deșeurile voluminoase
- mobilier, comode,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
SPAP Sebeș: 500 de tone de material antiderapant folosit pentru activități de deszăpezire în ianuarie 2026
SPAP Sebeș face precizări despre activitățile de deszăpezire efectuate de la începutul anului, în ianuarie 2026.
”Pentru activitățile de deszăpezire efectuate de la începutul anului și până în prezent, acțiuni ce au fost desfășurate atât pe raza Municipiului Sebeș cât și în localitățile aparținătoare acestuia - Lancrăm, Petrești și Răhău, au fost folosite aproximativ 500 de tone de material antiderapant solid și 50 de tone soluție lichidă anti- îngheț.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Elevii clujeni sunt printre primii din țară care intră din nou în vacanță, în luna februarie.
Numită „vacanța de schi”, săptămâna liberă de după vacanța de iarnă este stabilită la nivelul Inspectoratului Școlar, și nu de Ministerul Educației.
Când începe „vacanța de schi” pentru elevii clujeni
Astfel, potrivit unui anunț al Ministerului Educației, elevii din Cluj vor avea vacanță în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
