EVENIMENT
Copil de opt luni confirmat cu flurona, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria" Iași
Un copil de opt luni diagnosticat cu flurona este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iași. Acesta se află în afara oricărui pericol, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Alina Belu.
Potrivit acesteia, copilul a fost spitalizat pe 2 februarie pentru simptomatologie respiratorie, tuse, febră înaltă, inapetenţă, tranzit intestinal accelerat şi semne de deshidratare acută.
"A fost imediat spitalizat în secţia ATI Boli Infecţioase, iar în urma analizelor de laborator reiese că este infectat şi cu virus gripal tip B şi SARS-CoV2. Starea generală este influenţată dar, potrivit medicilor curanţi, se află în afara oricărui pericol, primind în continuare tratament specific şi fiind monitorizat atent de către personalul secţiei ATI şi Boli Infecţioase", a explicat Alina Belu.
Medicul precizează că acesta este primul caz confirmat de flurona la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria". Agerpres
EVENIMENT
FOTO VIDEO: Cum a fost deszăpezit Sebeșul, pe parcursul nopții. Intervenție întinsă pe mai multe ore, în toate zonele cu probleme
FOTO VIDEO: Cum a fost deszăpezit Sebeșul, pe parcursul nopții. Municipiul s-a confruntat, pe parcursul nopții, cu un nou val de ninsoare.
Pentru a preveni blocarea traficului și apariția problemelor în circulația rutieră, Primăria Sebeș a mobilizat imediat toate mijloacele disponibile: utilaje și oameni.

Echipele de intervenție au acționat pe tot parcursul nopții, curățând arterele principale de circulație, dar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Porumbei ce zburau pe străzi, serviți într-un restaurant chinezesc pe post de rață. Localul a fost închis
Un restaurant chinezesc din Madrid a fost închis după ce polițiștii au descoperit porumbei prinși pe stradă, pregătiți să fie serviți clienților drept carne de rață. Imaginile din bucătărie arată o situație revoltătoare, scrie Mediafax.
Polițiștii au făcut razie la restaurantul chinezesc Jin Gu din cartierul Usera din Madrid. Au fost întâmpinați de o priveliște șocantă.
Imaginile filmate arată...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Foto: Un TIR a derapat și a blocat drumul între Sebeș și Vințu de Jos. Au intervenit utilajele Primăriei Sebeș
Un TIR a derapat la miezul nopții vineri spre de sâmbătă și a blocat drumul vechi al Pianului și șoseaua națională dintre Sebeș și Vințu de Jos. La fața locului a fost chemată și Poliția.
Pe parcursul nopții a fost frig, iar stratul subțire de zăpadă de pe carosabil a înghețat.


Șoferul a pierdut controlul autocamionului și a ieșit în afara carosabilului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.


Cu ajutorul unor utilaje ale administrației...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață pe A1, în zona localității Câlnic.
Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe autostrada A1, la kilometrul 295, pe raza localității Câlnic.
Din primele date, în evenimentul rutier au fost implicate un autocamion și o autoutilitară, autocamionul acroșând autoutilitara.
În urma impactului, două persoane au suferit leziuni corporale.
Citește mai mult pe Alba24.ro
