EVENIMENT
Copil din Constanța electrocutat în timp ce încerca să își facă un "selfie" pe vagonul unui tren
Un copil de 12 ani s-a electrocutat duminică, în localitatea Valu lui Traian, după ce a urcat pe vagonul unui tren pentru a-şi face o fotografie cu telefonul mobil, suferind arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, copilul a fost intubat şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, urmând să fie transferat la o unitate medicală din Bucureşti.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, după ce a urcat pe vagon împreună cu patru prieteni, intenţionând să îşi facă un selfie, copilul s-a electrocutat de la arcul electric format la liniile de tensiune ale căii ferate. Minorul este din localitatea Valu lui Traian. AGERPRES
EVENIMENT
Controale inopinate ale ISU Alba, pe timpul nopții, la restaurante, cluburi și baruri din Aiud și Blaj. S-a lăsat cu amenzi
Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Alba au desfășurat 4 controale tematice inopinate la operatori economici din categoria unităților de comerț: restaurante, cluburi, baruri din municipiul Aiud și Blaj.
Controlul a avut loc în noaptea de 07 spre 08 februarie 2026.
Au fost constatate 8 nereguli, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale din care 3 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 30.000 lei.
Neregulile constatate și sancționate au fost:
- fumatul în spații închise...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Amenzi uriașe și interdicții după Derby-ul Clujului. Suporterii Universității au încercat să invadeze terenul
Derby-ul Clujului desfășurat pe 7 februarie 2026 s-a încheiat cu sancțiuni uriașe și măsuri dure împotriva celor care au încălcat regulile.
Jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.100 lei, dintre care:
- 20.000 lei – pentru organizatorul evenimentului;
- 15.000 lei – pentru societatea de pază și protecție;
- Alte sancțiuni mai mici pentru persoane fizice.
Interdicții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Weekendul bețivilor pe drumurile din Alba. Siguranța rutieră, pusă în pericol de șoferi iresponsabili
Weekendul bețivilor pe drumurile din Alba: mai mulți șoferi iresponsabili, care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool, au fost prinși de polițiști.
Reprezentanții IPJ Alba au oferit câteva exemple de șoferi prinși băuți la volan în acest weekend, care s-au ales cu dosare penale.
În noaptea de 7/8 februarie 2026, în jurul orei 04.30, polițiștii Postului de Poliție Meteș au oprit pentru control, pe DC 68 din localitatea Ampoița, un autoturism condus de un bărbat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, care anunță ninsori, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii în numeroase regiuni ale României.
Ninsori în mai multe etape, inclusiv în Transilvania
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
