Connect with us

EVENIMENT

Copil lovit de un autoturism pe o stradă din Slatina. La volan, o șoferiță de 20 de ani

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Un copil a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din Slantina. La volanul mașinii, o tânără de 20 de ani.

Potrivit IPJ Olt, accidentul a avut loc vineri, 10 februarie, în jurul orei 17:30, pe strada Artileriei din municipiul Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Slatina și un pieton, respectiv un minor, în vârstă de 12 ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce subvenții vor primi fermierii până la finalul anului 2025. Lista și sumele propuse de Ministerul Agriculturii

Publicat

ce subvenții vor primi fermierii până la finalul anului 2025.

Ministerul Agriculturii pregătește realocarea de sumelor și condițiile de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA), din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.

Prin Ordin de ministru, se stabilesc cuantumurile pentru avans în euro de 70% pentru diferite subvenții. De acestea vor beneficia fermierii și crescătorii de animale.

Potrivit ministerului, din 16 octombrie până în 1 decembrie pot fi plătite avansuri de până…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Femeie decedată în accidentul de la Huedin. Se afla în ambulanța SAJ

Publicat

whatsapp image 2025 10 06 at 21.15.01 e1759774762642.jpeg






Pompierii clujeni au anunțat, luni seara, că în urma accidentului din zona Huedin, o femeie de aproximativ 70 de ani, aflată în stop cardio-respirator, a fost declarată decedată. 

Femeia se afla într-o ambulanță SAJ implicată în accident, iar paramedicii au efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă.

Vom reveni cu detalii.

 


Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Legea majoratului online, adoptată de Senat. Accesul copiilor sub 16 ani la rețele sociale, doar cu acordul părinților

Publicat

programul ”euro 200”: când primesc elevii și studenții bonuri valorice

Legea majoratului online. Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind majoratul online. Aceasta prevede că minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online și creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil.

Au fost înregistrate 123 de voturi ‘pentru’ și șase abțineri.

Restricția nu se aplică platformelor online dedicate învățării autorizate la nivel național de către Ministerul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Performanță: medicul Teodor Holhoș din Alba, finalist la un concurs de triatlon din Spania. 15 ore de competiție, fără abandon

Publicat

performanță: medicul teodor holhoș din alba, finalist la un concurs

Performanță notabilă pentru medicul Teodor Holhoș din Alba. Acesta este finalist la un concurs sportiv dificil, de triatlon, derulat în weekend, în Spania. Medicul a trecut prin probe de înot, bicicletă și alergare, timp de aproape 15 ore, fără să abandoneze.

Cele trei probe au reunit o distanță totală de peste 226 km și un efort considerabil.

Competiția de triatlon Ironman de la Calella (circa 50 de kilometri de Barcelona, pe malul mării) s-a desfășurat în 5 octombrie.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe