Connect with us

ACTUALITATE

Covasna: Amenzi de aproape 39.000 de lei, aplicate de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare înaintea Paştelui catolic

Publicat

sursa foto: ansvsa.ro

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Covasna au aplicat amenzi în valoare de aproape 39.000 de lei în urma unor controale efectuate în perioada dinaintea Paştelui catolic.

Printre neregulile constatate s-au numărat depozitarea şi igiena deficitară în anumite spaţii de procesare sau comercializare a produselor alimentare.

Potrivit directorului instituţiei, Orsi Csaba, au fost controlate peste 95 de unităţi de procesare a cărnii, carmangerii, magazine alimentare şi unităţi de alimentaţie publică, pieţe agroalimentare, depozite frigorifice, supermarketuri şi centre de sacrificare a animalelor, precum şi două fabrici de ciocolată şi trei laboratoare de cofetărie-patiserie, iar în urma deficienţelor constatate au fost aplicate 15 sancţiuni, dintre care 6 avertismente şi 9 amenzi în valoare totală de 20.800 de lei.

De asemenea, în urma acţiunilor de control în trafic efectuate împreună cu echipajele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna au fost aplicate sancţiuni în valoare de 17.700 lei.

Printre principalele deficienţe constatate s-au numărat igiena deficitară, etichetarea, depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor, monitorizarea deficitară a temperaturii şi lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare şi a certificatului de competenţă. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (395)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (395)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DÂND O ȘANSĂ FRUMOSULUI

Citesc intens şi cu plăcere cărţile scrise de scriitorii coborâtori din munţii sălbatici ai Vrancei. fiindcă sunt un bun cunoscător al căilor întortocheate ale acestui ținut.. Ştiu Păuleştii, am fost în Coza invitat de colegul meu de liceu Toader Răduţă, am mers pe firul Putnei, am mers pe cel al Zăbalei până la Nereju, am trecut puntea de la…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat de 53 de ani, salvat de pompieri după ce a fost prins sub o căruță cu lemne, la Hilișeu-Horia

Publicat

bărbat de 53 de ani, salvat de pompieri după ce

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost salvat de pompieri, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne. Evenimentul a avut loc în localitatea Iezer, în această după-amiază.

La caz au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de intervenție, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au scos bărbatul de sub atelaj. Acesta era conștient și cooperant, fiind…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Îmbătați de dragoste”, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, la sfârșit de săptămână

Publicat

„Îmbătați de dragoste”, pe scena teatrului „mihai eminescu”, la sfârșit

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele La Academie” de Alexandra Felseghi și „Îmbătați de dragoste” după Pierre de Marivaux.

Iubitorii de artă sunt invitați sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 1900, la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lecție de empatie și siguranță: Polițiștii botoșăneni i-au învățat pe elevii din Hănești și Borolea cum să spună „NU” violenței și bullyingului

Publicat

lecție de empatie și siguranță: polițiștii botoșăneni i au învățat pe

Publicitate

Elevii de la Școala Gimnazială „Teofil Vâlcu” Hănești și de la unitatea arondată, Școala Gimnazială „Platon Ciucă” din Borolea, au trăit în această săptămână o lecție diferită – una despre prietenie, empatie și curajul de a cere ajutor atunci când este nevoie.

Activitatea a fost organizată de reprezentanții Poliției Botoșani, în cadrul proiectului educațional interinstituțional „Copilărie în siguranță”, care aduce…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe