Connect with us

ACTUALITATE

Irlanda a comemorat victimele COVID. Peste 6.600 de persoane au murit în această țară, de la începutul pandemiei

Publicat

victima comemorare irlanda presedinte
sursa foto: Twitter / President of Ireland

Peste 6.600 de irlandezi au murit din cauza COVID-19 în Irlanda, iar duminică, în onoarea irlandezilor afectați de virusul ucigaș, a avut loc o ceremonie la Dublin, Irlanda.

Mai mult de 6.600 de persoane din Irlanda au murit din cauza COVID-19 de la debutul pandemiei.

Lucrătorii din prima linie și cei care au pierdut persoane dragi au participat duminică la ceremonia care a avut loc în Grădina Amintirilor din Dublin, potrivit BBC.

Președintele Michael D Higgins a început ziua prin a trage de cinci ori clopotul păcii din Áras an Uachtaráin.

Clopotele au fost trase în onoarea lucrătorilor din prima linie, a celor care au murit în timpul pandemiei, a celor care și-au pierdut persoane dragi, a celor care au făcut sacrificii și a celor care încă mai au COVID-19.

„Astăzi îi avem în prim-plan pe cei peste o jumătate de milion de oameni din această țară care au pierdut persoane dragi în timpul pandemiei și pe toți cei care, de asemenea, trăiesc în străinătate și care au îndurat separarea dureroasă de cei dragi de acasă, în Irlanda, în momente de mare suferință și durere”, a spus președintele Michael D Higgins.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale la Dorohoi. Zeci de persoane verificate

Publicat

acțiune de amploare a polițiștilor la dorohoi

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localității Dorohoi.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste patru tone de petarde confiscate de polițiștii botoșăneni

Publicat

polițiștii botoșăneni nu glumesc: captură de petarde într o comună din

Publicitate

În perioada 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au acționat în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC” pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

 

Astfel, de la începutul acțiunii și până...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

Publicat

calendar ortodox 2026: botezul domnului (boboteaza – dumnezeiasca arătare)

Publicitate

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Minunea întoarcerii Iordanului la Bobotează: Semnificație și explicație

Publicat

video: minunea întoarcerii iordanului la bobotează: semnificație și explicație

Publicitate

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe