EVENIMENT
Cozi infernale la ieşirea din ţară, la PTF Nădlac II. Zece ore de aşteptare pentru automarfare
Problemele privind aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria, în cazul traficului greu, se menţin şi marţi, când coloana de automarfare este de 14 kilometri pe autostradă, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, unde se aşteaptă cel puţin zece ore pentru controlul documentelor.
Aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează timpii de aşteptare la graniţe arată că la PTF Nădlac II se aşteaptă 600 de minute pe sensul de ieşire din România, pe cele patru artere deschise pentru traficul greu. La Vărşand şi Nădlac I, şoferii de camioane trebuie să aştepte o oră.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că doar la Nădlac II au fost verificate, la ieşirea din ţară, în ultimele 24 de ore, 1.700 de camioane.
Site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează aceleaşi cauze, precizate şi luni, pentru timpii mari de aşteptare, respectiv "număr mare de mijloace de transport marfă prezentate la control" şi faptul că "autorităţile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunţite asupra fiecărui mijloc de transport".
Într-un comunicat de presă remis, luni, de Poliţia de Frontieră, se mai menţiona că, "începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă".
Conform poliţiştilor Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, aflaţi la faţa locului, coloana de automarfare de pe autostrada A1, înainte de PTF Nădlac II, este de 14 kilometri, marţi dimineaţă. Din această cauză, traficul rutier se desfăşoară în continuare cu mare dificultate, între Pecica şi Nădlac. Automarfarele staţionează atât pe banda de urgenţă cât şi pe prima bandă de mers a autostrăzii, pe anumite porţiuni. AGERPRES
EVENIMENT
Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Alba, a ieșit la pensie după o carieră de militar de peste 35 de ani
Cosmin Jurcoveț, prim adjunct al Inspectoratului de Jandarmi Alba, a ieșit la pensie după o carieră de militar de peste 35 de ani. Acesta a fost trecut în rezervă din data de 31 decembrie 2025.
Timp de mulți ani acesta a fost purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba și a avut o foarte bună relație de comunicare și colaborare cu jurnaliștii și reporterii locali.
Militar de carieră, Jurcoveț a absolvit în 1994 Liceul Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, apoi a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți voluntari din penitenciar și zăpadă scoasă în afara orașului
Cum se face deszăpezirea la Aiud și la Blaj: Deținuți de la Penitenciarul Aiud au intervenit luni, alături de beneficiari de ajutor social și angajați ai Primăriei Aiud, la deszăpezirea trotuarelor, parcărilor, podurilor și zonelor pietonale din municipiu.
„Continuăm intervențiile de deszăpezire ca urmare a ninsorilor din noaptea trecută și din această dimineață. În prezent, acționăm cu trei utilaje de deszăpezire dotate cu lamă și sărăriță, precum și cu alte două...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Clujenii vor plăti în acest an taxe majorate cu 55-80% faţă de anul trecut, dar Primăria Cluj-Napoca susţine că a majorat doar acele taxe impuse de noile prevederi ale Codului Fiscal.
Primăria Cluj-Napoca: Au crescut doar taxele prevăzute de Codul Fiscal
„Ideea e că noi nu le-am majorat, au crescut doar în conformitate cu noile prevederi din Codul Fiscal, între 55 și 80% în funcție de zonele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vedeta CFR Cluj, Louis Munteanu, pleacă la un club din SUA pe o sumă record. Câți bani a dat pe el, DC United
Vedeta CFR Cluj, Louis Munteanu, pleacă la un club de fotbal din SUA pe o sumă record. CFR a anunțat, luni, într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, transferul atacantului Louis Munteanu la gruparea americană DC United.
”Cluburile CFR 1907 Cluj și DC United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii.
Îți mulțumim, Louis, pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim mult succes în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
