EVENIMENT
Creștere a faptelor penale în domeniul violenței domestice, în primele cinci luni ale anului 2023
Inspectoratul General al Poliției Române a informat că în primele cinci luni ale acestui an, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a înregistrat o creștere de 5,9% la nivel național față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform datelor furnizate, numărul acestor fapte a crescut de la 21.294 la 22.551.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în primele cinci luni ale acestui an, poliţiştii au emis 5.099 ordine de protecţie provizorii, 2.134 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au "lovirea sau alte violenţe" - 62% (13.808 fapte), "ameninţarea" - 12% (2.650 de fapte), "abandonul de familie" - 10% (2.121 de fapte), "nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie" - 7% (1.658 de fapte) şi "nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului" - 4% (805 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total, precizează sursa citată.
În primele cinci luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (22.898) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (23.592).
Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 4.288 sunt bărbaţi, 15.701 sunt femei, iar 3.603 sunt minori.
În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 4.626 de ordine de protecţie, 2.134 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
Creștere a faptelor penale în domeniul violenței domestice, în primele cinci luni ale anului 2023. 4.137 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor
4.137 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 366 la solicitarea procurorului şi 123 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.658 de infracţiuni, cu 34% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 1.065 în mediul urban şi 593 în mediul rural.
Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 4.542 au fost confirmate de unităţile de parchet (89%).
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 332 de infracţiuni.
Conform comunicatului, în perioada 1 ianuarie - 30 mai 2023, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a proiectului-pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 1.442 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 975 de ordine de protecţie provizorii şi 467 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).
În 185 de situaţii a fost pusă în aplicare "obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere", reprezentând aproximativ 13% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.
Creștere a faptelor penale în domeniul violenței domestice, în primele cinci luni ale anului 2023. În 791 de situaţii victima a refuzat monitorizarea electronică
În 791 de situaţii victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.
Cât priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea au fost înregistrate 178 de infracţiuni, dintre care 11 de distrugere, 138 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 29 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.
Pentru 14 dintre bănuiţii acestor infracţiuni au fost dispuse măsuri preventive: 7 de reţinere, 3 de arestare preventivă şi 4 de control judiciar.
Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, se mai arată în comunicatul citat. Agerpres
EVENIMENT
Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider
Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.
„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj.
”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.


Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie.
David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți.
Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.
Aurelian va urca iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
