EVENIMENT
Creștere cu 10% a imigrației ilegale în UE în prima jumătate a anului 2023
Potrivit agenției de frontieră a Uniunii Europene, imigrația ilegală a crescut cu 10% în prima jumătate a anului 2023 în comparație cu aceeași perioadă a anului anterior. Majoritatea sosirilor au fost înregistrate pe rutele mediteraneene, conform informațiilor furnizate de Reuters.
Frontex a raportat 132.370 de încercări de a intra în UE în afara trecerilor regulate ale frontierei de la începutul anului până la sfârşitul lunii iunie, declarând că ele au fost cu 10% mai multe decât în aceeaşi perioadă în 2022.
Traversările Mediteranei centrale au reprezentat jumătate din numărul total al sosirilor în timp ce ele au crescut din Tunisia până în Italia. Traficul pe toate celelalte rute către UE a scăzut din prima jumătate a anului 2022.
La începutul acestei luni, UE a semnat un acord cu Tunisia pentru a stopa imigraţia ilegală spre bloc, hotărât să-şi întărească controlul asupra sosirilor pe mare înaintea alegerilor paneuropene peste un an.
UE face eforturi de mult timp pentru a reduce imigraţia ilegală din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia în ciuda criticilor din partea grupurilor pentru apărarea drepturilor.
Organismul UE de supraveghere a drepturilor a anunţat că va investiga acordul cu Tunisia şi examinează deja dacă Frontex îşi onorează obligaţiile privind drepturile omului, inclusiv datoria de a salva vieţi pe mare, în timp ce contribuie la gestionarea frontierelor externe ale blocului celor 27 de naţiuni. Agerpres
EVENIMENT
Circulația feroviară, afectată în zona Clujului. CFR Călători anulează și modifică temporar mai multe trenuri
Pasagerii CFR Călători trebuie să fie atenți. Mai multe trenuri vor fi anulate sau vor circula doar parțial în perioada 1 martie – 26 aprilie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară efectuate de CFR SA.
Pe anumite segmente, transportul va fi asigurat cu autocare, pentru a nu lăsa călătorii „pe drumuri”.
Trenuri anulate sau cu rute modificate
- trenul IR 406 Brașov – Valea lui Mihai –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți câini au fost adoptați de la adăpostul public din Alba Iulia. Numărul patrupedelor capturate a scăzut
Peste 180 de câini fără stăpân aflați la Adăpostul public din Alba Iulia au fost adoptați, în anul 2025. Numărul animalelor capturate de pe domeniul public a scăzut.
”La începutul acestui an în Adăpostul public pentru câini fără stăpân gestionat de Primăria municipiului Alba Iulia se aflau 112 câini fără stăpân în scădere cu aproximativ 8% față de începutul anului 2025.
Pe tot parcursul anului trecut în adăpostul public a intrat un număr de 188 de câini...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spațiu în Piața Toboșarului din Cetatea Alba Carolina, scos la licitație de Primăria Alba Iulia. Ce destinație va avea
Primăria Alba Iulia a anunțat organizarea unei licitații pentru închirierea unei locații pentru desfășurarea de activități de alimentație publică, aflată în șanțurile Cetății Alba Carolina, pe latura de Nord, în Piața Toboșarului.
Locația nr. 8 are o suprafață de 145 mp și este destinată desfășurării de activități de alimentație publică, având și o terasă aferentă.

Prețul de pornire al licitației publice este de 2.646,54 lei/lună.
Durata contractului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Povești de Ziua Îndrăgostiților la Cluj: Banto din Brazilia și Andreea, Patricia și Daniel din Mexic, Hanna și Karel din Cuba
Cluj24 marchează 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, printr-un demers inedit în presa locală, prezentând pe parcursul zilei de sâmbătă povești de dragoste speciale din Cluj-Napoca. Este vorba despre cupluri de clujeni și străini care s-au văzut, s-au plăcut și au decis să își întemeieze o familie în orașul de pe Someș.
Printre aceste cupluri de îndrăgostiți se numără Banto din Brazilia și Andreea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
