Connect with us

EVENIMENT

Creştere semnificativă a numărului de incendii şi pagube de aproape un milion de lei, în prima jumătate a anului

Publicat

incendii vegetatie 1
fotografie cu caracter ilustrativ

Numărul incendiilor produse în fondul forestier administrat de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a fost de 711, în prima jumătate a anului 2022, în creştere de peste şapte ori (625%), comparativ cu perioada similară din 2021, iar valoarea pagubelor s-a apropiat de un milion de lei.

Potrivit datelor publicate, luni, de instituţie, majoritatea incendiilor (693 din 711) s-au înregistrat în zone de deal şi de câmpie, principala cauză fiind extinderea incendiilor de vegetaţie produse în proprietăţile agricole vecine fondului forestier, în urma arderii miriştilor şi a vegetaţiei uscate.

În acest context, evenimentele raportate au afectat 10.304 hectare, din care 10.191 hectare au fost incendii de litieră, iar 98,93 hectare sunt suprafeţe regenerate recent, 285.041 de puieţi forestieri fiind distruşi. De asemenea, în incendii au fost distruşi 1.129 metri cubi de lemn.

Valoarea totală a pagubelor provocate de aceste incendii în fondul forestier administrat de Romsilva, în primele şase luni ale anului, este de 951.302,64 lei.

Conform instituţiei, cele mai multe astfel de incidente s-au înregistrat în fondul forestier administrat de direcţiile silvice Gorj - cu 124 de incendii, Sibiu (73), Caraş-Severin (48) şi Mehedinţi (44).

"Având în vedere că marea majoritate a acestor incendii din fondul forestier au fost provocate de extinderea celor din proprietăţile agricole învecinate, facem un nou apel la cetăţeni să fie responsabili, să nu incendieze resturile vegetale şi să nu lase focul nesupravegheat în apropierea pădurilor. De asemenea, rugăm turiştii care aleg să petreacă timpul liber în natură să nu aprindă focul decât în locurile special amenajate şi să nu lase focul nesupravegheat.

Creştere semnificativă a numărului de incendii şi pagube de aproape un milion de lei, în prima jumătate a anului: Serie de măsuri recomandate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva

Pentru a preveni şi a stinge incendiile din fondul forestier administrat, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a adoptat o serie de măsuri suplimentare, având în vedere riscurile sporite de producere a acestora, pe fondul caniculei şi secetei prelungite, a creşterii activităţii turistice şi a intensificării activităţilor agricole pe terenurile limitrofe fondului forestier.

Între aceste măsuri suplimentare se numără sporirea acţiunilor de patrulare şi supraveghere a fondului forestier şi a lizierelor pădurilor, în special a zonelor cu risc de producere a incendiilor şi a traseelor frecventate de turişti, precum şi întreţinerea liniilor izolatoare, colnicelor şi şanţurilor de minim sanitar", se arată în comunicatul de presă al Romsilva.

Toate suprafeţele de fond forestier administrate, afectate de incendii, sunt refăcute de RNP - Romsilva, prin lucrări de regenerare a pădurilor.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Regia administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”

Publicat

banto bun.png






Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.

Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din Șibot, prins de polițiști băut la volan. ce

Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei

Publicat

patricia crisan si daniel bodega del taco.jpg






De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. Care sunt favoritele pentru promovarea în eșaloanele superioare

Publicat

două săptămâni până la reluarea competițiilor județene de fotbal. care

Pauza competițională în fotbalul județean se apropie de sfârșit iar cele 44 de formații de seniori înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba se pregătesc de reluarea cursei pentru afirmarea în sportul județean.

Alba24.ro vă prezintă situația la zi competițiilor județene de fotbal înainte de începerea returului.

Cupa României și Cupa Județeană

Returul sezonului competițional 2025/26 va debuta în prima zi a lunii martie cu faza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe