EVENIMENT
CRIMĂ în județul Sibiu: Bărbat omorât cu toporul. Principalul suspect, amicul de pahar
Un bărbat a fost omorât cu lovituri de topor în cap, la Axente Sever, în județul Sibiu. Din primele date ale procurorilor, principalul suspect este un consătean cu care victima ar fi consumat băuturi alcoolice. Cei doi s-ar fi certat și apoi s-a petrecut oribila faptă. Agresorul ar fi încercat să ascundă hainele prin casă, dar și toporul, după care s-a culcat.
Procurorii au stabilit, din primele cercetări, că luni după-amiaza, ”inculpatul M. N., în vârstă de 65 ani împreună cu victima G. I., în vârstă de 68 ani au consumat băuturi alcoolice la domiciliul inculpatului, situat în comuna Axente Sever, sat Axente Sever, jud. Sibiu, iar pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.N. a lovit victima G.I. de mai multe ori cu toporul în cap, cauzându-i multiple leziuni traumatice craniene care au avut un rol determinant în producerea decesului”.
Apoi, bărbatul ”a târât victima din interiorul locuinţei până în curte şi a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, schimbându-se în haine curate şi ascunzându-le pe cele murdare de sângele victimei în lada unei canapele, după care s-a culcat. A doua zi, în jurul după-amiezii, victima a fost căutată de către o rudă la domiciliul inculpatului, fiind găsită decedată în curtea acestuia, astfel că au fost anunţate organele de poliţie”.
Oamenii legii au găsit toporul folosit la agresiune, într-o încăpere din casa inculpatului, ascuns sub o pereche de pantaloni, precum şi hainele purtate de acesta în ziua crimei.
Bărbatul de 65 de ani a fost reținut și este cercetat pentru omor, urmând să fie solicitată arestarea acestuia pentru 30 de zile.
EVENIMENT
Programul de funcționare și de plată a taxelor și impozilor locale de sărbători la Primăria Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor, chiriilor, operare documente și eliberare certificate de atestare fiscală. Tot de la această dată se vor realiza operări în baza de date și se vor emite certificate de atestare fiscală.
Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-BT Cluj-Napoca a învins dramatic echipa poloneză Slask Wroclaw, cu scorul de 94-92 (22-17, 27-34, 21-23, 24-18), marţi seara, în BTarena, în Grupa A a competiţiei de baschet masculin EuroCup.
Victorie în ultimele secunde
Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte a timpului, dar pe final Slask a condus de câteva ori la şase puncte (77-71 şi 83-77), înainte ca ”U” să revină şi să egaleze, 90-90....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pică PAȘTELE Ortodox și Catolic în 2026. Situația frecvent întâlnită în calendarul creștin
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, marcând Învierea lui Iisus Hristos. Deși semnificația este aceeași pentru toți creștinii, data la care este sărbătorit Paștele diferă adesea între Biserica Ortodoxă și cea Catolică. Anul 2026 este un astfel de exemplu.
Când pică Paștele în 2026
În Calendarul Ortodox 2026, Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie, din cauza diferențelor de calendar și de metodă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ilie Bolojan despre referomele de austeritate pe care Guvernul le-a luat în 2025: A trebuit să luăm măsuri dificile
Premierul României, Ilie Bolojan, a susținut marți, 30 decembrie, o declarație de presă la sfârșit de an calendaristic. Acesta a precizat că guvernul României a reușit să stabilizeze finanțele publice prin măsuri fiscale și reforme considerate necesare într-un context economic dificil.
De asemenea a declarat că aceste decizii au menținut credibilitatea României pe piețele financiare, au redus costurile de împrumut și au permis respectarea țintei de deficit bugetar la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
