EVENIMENT
CRIMĂ în ziua de Paște, la Alba. Bărbat arestat preventiv pentru că și-ar fi ucis tatăl în bătaie
Crimă în ziua de Paște la Alba Iulia. Pe fondul consumului de alcool, un bărbat și-ar fi omorât în bătaie tatăl, după o discuție în contradictoriu. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mihai F., în vârstă de aproximativ 40 de ani s-ar fi întors din străinătate și, cu ocazia sărbătorilor de Paște, a mers la casa părintească, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Potrivit aceleiași surse citate, în casa părinților, între tată și fiu ar fi început o discuție în contradictoriu care s-a transformat într-un scandal în toată regula.
Aceștia ar fi dorit să facă un grătar, dar discuția s-ar fi aprins între cei doi și tatăl l-ar fi lovit pe fiu cu o farfurie în cap, iar bărbatul a sărit la bătaie cu pumnii și picioarele.
În urma bătăii, tatăl ar fi suferit politraumatisme, sternul i-ar fi fost rupt și ar fi suferit o hemoragie internă, factori care au dus la decesul acestuia.
Bărbatul a fost reținut duminică noapte, în jurul orei 4.00, iar luni a fost propus pentru arest preventiv pentru 30 de zile.
Magistrații Tribunalului au admis cererea procurorilor.
”Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba cu privire la inculpatul F. Mihai. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului F. MIHAI … pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.04.2019 până la data de 28.05.2019, inclusiv. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 29.04.2019, ora 18:30”, se arată în decizia Tribunalului Alba.
UPDATE: Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: ”în data de 28.04.2019, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în locuinţa sa din municipiul Alba Iulia, pe fondul consumului de alcool, al unui conflict spontan şi al unei puternice tulburări provocate de aplicarea unei lovituri în cap cu o farfurie şi zgârierea cu unghiile pe faţă de către tatăl său, inculpatul l-a lovit pe acesta, în mod repetat şi cu intensitate, cu pumnii şi picioarele, în zona capului şi toracelui, cauzându-i astfel un politraumatism cu fracturi de stern, coaste, pneumotorax, ruptură hepatică şi hemoperitoneu, care în final a condus la decesul victimei, constatat la orele 18.47 de către echipajul SMURD deplasat la fața locului.
Procurorul a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă”.
Facem precizarea că până la o primă decizie într-o instanță de judecată, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
EVENIMENT
Doi tineri din Cluj-Napoca au rămas împotmoliți cu mașina la Gârda de Sus, după ce GPS-ul le-a indicat o rută impracticabilă iarna
Doi tineri din Cluj-Napoca au rămas împotmoliți cu mașina la Gârda de Sus, după ce GPS-ul le-a indicat o rută impracticabilă iarna. Aceștia au fost salvați de către jandarmii montani de la Arieșeni.
Duminică, în jurul orei 14:37, printr-un apel la S.N.U.A.U. 112, numitul M. G. a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, a părăsit drumul asfaltat și a pătruns pe un drum neasfaltat, unde a rămas împotmolit cu autoturismul, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Nicușor Dan anunță că va participa la Consiliul Păcii organizat de Donald Trump la Washington. Va plăti România miliardul?
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, că va participa săptămâna viitoare la Consiliul Păcii de la Washington.
Potrivit șefului statului, țara noastră va avea calitatea de observator. Taxa pentru calitatea de membru permanent în consiliu este de 1 miliard de dolari.
„Voi participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi drepturi pentru pacienți: vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație
Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.
Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.
Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Speranță în prevenirea demenței: trei activități simple care pot reduce riscul cu aproape 40%. Studiu
Speranță în prevenirea demenței. Un studiu publicat recent aduce vești încurajatoare în lupta împotriva demenței, arătând că anumite activități practicate pe parcursul vieții ar putea avea un impact semnificativ în prevenirea acestei boli.
Cercetătorii de la Academia Americană de Neurologie au descoperit că scrisul, cititul și învățarea unei limbi străine pot reduce riscul de demență cu aproximativ 40%.
Studiul a inclus datele a 1.939 de persoane, care au fost...
Citește mai mult pe Alba24.ro
