EVENIMENT
Crimă într-o familie din Argeș. Un bărbat este bănuit că și-a omorât soția

O femeie a murit în urma unei agresiuni, iar principalul suspect este soțul său. Cadavrul victimei a fost găsit de anchetatori în locuința familiei din localitatea Poienarii de Argeș.
Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați despre faptul că o femeie de 64 de ani, din Poienarii de Argeș, a fost găsită decedată, cu urme de violență, în locuința sa.
Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei este chiar soțul femeii. El a încercat să se sustragă, dar a fost depistat de polițiști, anunță cei de la IPJ.
„Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, sub modalitatea omorului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș”, precizează reprezentanții IPJ.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Mircea Goia este noul director general al Cupru Min Abrud. Rezultatele procedurii de selecție

Mircea Goia a devenit oficial directorul general al Cupru Min SA Abrud, după ce a câștigat procedura de selecție. Acesta asigura interimatul funcției, până la finalizarea concursului.
Totodată, în urma procedurii de selecție realizată conform guvernanței corporative, noul director economic al companiei este Elisabeta Cioara.
Reamintim faptul că procesul de recrutare a directorului general și a celui economic a venit după ani întregi de numiri politice în Consiliul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noul sistem AI de diagnosticare medicală este de 4 ori mai eficient decât medicii în cazul afecțiunilor complexe

Microsoft susține că noul său sistem AI pentru diagnosticare medicală este de patru ori mai eficient decât medicii în identificarea afecțiunilor complexe.
Sistemul creează grupuri de până la cinci agenți AI care interacționează între ei și “dezbat ipoteze până ajung la un diagnostic”, potrivit Biziday, care citează Financial Times.
Instrumentul de inteligență artificială a fost denumit “Orchestratorul de diagnostic Microsoft AI” (MAI-DxO).
A fost creat de o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cluj-Napoca, gazda evenimentului Clusters Meet Regions. Emil Boc: „Când ai clustere și colaborare, ai ingredientele succesului”

Cluj-Napoca găzduiește ediția din 2025 a evenimentului „Clusters Meet Regions”, o inițiativă a Comisiei Europene menită să evidențieze rolul esențial al clusterelor în transferul de tehnologie și dezvoltarea sustenabilă a regiunilor europene.
În perioada 1–2 iulie 2025, Cluj-Napoca găzduiește evenimentul european „Clusters Meet Regions”, organizat de Comisia Europeană prin Platforma Europeană de Colaborare între Clustere (ECCP), în parteneriat cu Smart…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Un incendiu de vegetație și litieră de pădure a fost semnalat marți după-amiaza în localitatea Strungari.
Pentru stingerea incendiului, intervin pompierii, cu o autospecială.
La fața locului acționează și personal SVSU și de la Ocolul Silvic.
foto: arhivă
Citește mai mult pe Alba24.ro