Connect with us

EVENIMENT

Crimă într-o localitate din Argeș: Un bărbat a fost înjunghiat mortal de către un vecin

Publicat

Arhivă foto

Un bărbat de 67 de ani, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost înjunghiat de un vecin de 39 de ani. Evenimentul s-a produs într-o localitate din Argeș.

Potrivit IPJ Argeș, în noaptea de 1 spre 2 iulie 2023, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, în localitatea Mălureni, în urma unui conflict între doi vecini, unul dintre aceștia a fost înjunghiat și a decedat.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au intervenit, cu operativitate, la locul indicat și au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un bărbat de 39 de ani, din Mălureni, în timp ce se afla la domiciliul vecinului său, de 67 de ani, pe fondul consumului de alcool și a discuțiilor în contradictoriu, l-ar fi înjunghiat pe acesta din urmă.

Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.

Bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținere bărbatului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație

Publicat

anm: urmează încă patru zile cu vreme deosebit de rece.

După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.

Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani

Publicat

un minor din alba, în vârstă de 16 ani, cercetat

Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic. 

Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.

Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Genetica, rol mai mare în determinarea duratei de viaţă a oamenilor – studiu

Publicat

oameni e1668501448328.jpg






Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.

Genetica, rol de 50% în durata vieții

Un nou studiu indică un rol mult mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive

Publicat

programul în policlinici prelungit până la ora 20:00 și acces

Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.

Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.

Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe