EVENIMENT
Crimă oribilă într-o localitate din Brăila. O femeie a fost ucisă de doi tineri
Doi tineri dintr-un sat din județul Brăila au omorât în bătaie o bătrână. Incidentul s-a produs în casa victimei de unde agresorii au furat un televizor.
Potrivit Poliției, joi, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Bordei Verde au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 77 de ani, din satul Constantin Gabrielescu „s-ar afla căzută în curte”.
Anchetatorii s-au deplasat la fața locului unde au găsit cadavrul femeii, aceasta având urme de lovituri în zona capului și a corpului.
Ulterior, criminaliștii au stabilit că „în noaptea de 31 august spre 1 septembrie a.c., doi tineri în vârstă de 20 și 28 de ani, domiciliați fără forme legale în sat Constantin Gabrielescu, ar fi pătruns în locuința femeii de unde ar fi sustras un televizor și i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona capului și a corpului, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.”
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii i-au găsit pe cei doi tineri și i-au dus la audieri.
La finalul audierii, ei au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și furt calificat.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA - Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.
Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.
La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate. Consumatorii sunt rugați să utilizeze apa doar în scopuri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Intervenție de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, în Alba. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă
În contextul informării meteorologice, Secția Drumuri Naționale Alba acționează luni dimineața pe DN 67C - Transalpina, pe sectorul cuprins între km 79 și km 101, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștierea materialului antiderapant, cu un utilaj.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, circulația se desfășoară în condiții de iarnă.
„Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Bărbatul care s-a aruncat, luni, în barajul Gilău fost găsit mort de către scafandri după patru ore și a fost scos la mal.
La acțiunile de căutare au participat echipe de scafandri de la ISU Cluj și Salvamont Cluj.
Cadavrul va fi transportat la IML pentru efectuarea necropsiei.
Poliția cercetează împrejurările care au dus la gestul bărbatului.
Potrivit unor surse, victima avea 45 de ani, cazul fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii invetate
Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem.
Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva milioane de concedii medicale fictive”, care costă statul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
