EVENIMENT
Crimă teribilă în județul Botoșani: O femeie a fost înjunghiată mortal de fostul soț. Alte două persoane, transportate la spital
O femeie în vârstă de 44 de ani a murit după ce a fost înjunghiată de fostul soț. Incidentul s-a produs luni după-amiază în localitatea Șendriceni din județul Botoșani.
Potrivit IPJ Botoșani, luni, în jurul orei 15:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați de către o femeie, din comuna Șendriceni, cu privire la faptul că un bărbat, având asupra sa un cuțit, a părăsit locuința vecină, în fugă.
Din primele verificări, s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lozna, care s-a deplasat la locuința fostei sale soții, de 44 de ani, pe care ar fi înjunghiat-o, cadrele medicale ajunse la fața locului declarând decesul.
În aceeași locuință, se mai aflau mama femeii, în vârstă de 60 de ani și sora acesteia, în vârstă de 38 de ani, care au fost preluate de ambulanță, prezentând și acestea plăgi înjunghiate.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit zona până la sosirea echipajelor de poliție.
În urma activităților specifice desfășurate de polițiști și jandarmi, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat și se afla în custodia polițiștilor.
Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor calificat și tentativă de omor.
Citește Romania24.ro pe Google News
Un incendiu a izbucnit joi spre vineri noapte, la o cabană din Pâclișa, cartier aparținător al municipiului Alba Iulia. Pompierii au fost anunțați printr-un apel la 112.
Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii au reușit localizarea incendiului, împiedicând extinderea acestuia.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Mircea Miclea: Explicația a ceea ce s-a întâmplat cu votul este expresia furiei pe sistem, nu a TikTok-ului
Discuția cu profesorul Mircea Miclea la podcastul Contraste de pe Cluj24 nu a fost despre politică sau, mai exact, nu a fost numai despre politică. Nici nu putea fi altfel. Dar trăim, din păcate, sub acest blestem al lucrului prost făcut și neterminat al alegerilor de la sfârșitul anului trecut. Aveți câteva explicații pentru asta dar și pentru ceea ce ni se întâmplă cu viețile noastre. Mai jos câteva fragmente din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Loius Munteanu dă CFR Cluj pe America. Transfer de 7 milioane de dolari şi un salariu anual de 1,2 milioane
Clubul american de fotbal DC United este pe punctul de a finaliza transferul atacantului român Louis Munteanu de la CFR Cluj, pentru o sumă care ar reprezenta un nou record pentru gruparea din Major League Soccer (MLS), conform unor surse apropiate de această tranzacţie, citate de site-ul The Athletic.
Transfer de 7 milioane de dolari
Clubul din Washington urmează să plătească o sumă iniţială de 7 milioane de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
ISU Cluj a emis mesaj de avertizare RO-Alert, Cod Roșu de vânt puternic. Este vizată zona de munte a județului Cluj, la altitudine de peste 1.800 de metri.
Vânt de 120 km/h
Este preconizat vânt puternic, cu viteza la rafală de peste 120km/h, care viscolește și troienește zăpada deja depusă și care va determina scăderea vizibilității aproape de 0.
Avertizarea este valabilă până la ora...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
