Connect with us

ACTUALITATE

Cristian Buşoi a DEMISIONAT de la conducerea PNL Bucureşti

Published

on

busoi

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a anunţat luni că se retrage din această funcţie, în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare de organizaţia bucureşteană.

"Cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi în dezbaterile privind temele pe Bucureşti. PNL Bucureşti a avut o organizare bună şi a făcut tot ce trebuie pentru a susţine şi a ajuta campania PNL la nivel naţional. (...) Am preluat organizaţia la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentare de anul acesta, PNL Bucureşti a obţinut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca preşedinte al PNL Bucureşti, eu şi întreaga echipă de conducere a PNL Bucureşti ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la Bucureşti. Îmi asum răspunderea şi pentru că sunt de 23 de ani în PNL şi am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL. Trebuie însă să nu ne amăgim. Şi conducerea naţională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la Bucureşti. Organizarea şi politica locală reprezintă o parte importantă într-o campanie electorală, dar la Bucureşti şi în marile oraşe cel mai mult influenţează votul politic, imaginea naţională a partidului şi a liderilor săi", a precizat Buşoi, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit acestuia, PNL are nevoie de unitate.

"Nu dorim discuţii în contradictoriu în Biroul Politic şi nu dorim să punem preşedinţii din ţară să aleagă între conducerea partidului şi solidaritatea cu organizaţia Bucureşti. De aceea, am decis că cel mai înţelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizaţia PNL Bucureşti şi voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe Bucureşti. Las PNL Bucureşti două proiecte la cheie: 'Deblocăm Bucureştiul', adică soluţii pentru deblocarea traficului din Bucureşti, şi construirea Spitalului Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publică în 2015 şi pe care apoi PNL l-a susţinut şi pentru care administraţia PSD-Firea nu a mişcat niciun pas în 3 ani", a menţionat Cristian Buşoi.

El a adăugat că este nevoie de o acţiune comună a opoziţiei în Bucureşti şi în ţară, "dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă".

"Au fost multe situaţiile în care, ca preşedinte al PNL Bucureşti, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la Bucureşti, pentru a salva aparenţa opoziţiei unite. Liderii vin şi pleacă, dar oamenii în organizaţii care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului. Le mulţumesc încă o dată pentru toată munca lor şi sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în aceşti ani. Sunt de 23 de ani în PNL şi nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ţinând PNL Bucureşti unit şi dublând voturile în 3 ani", a mai spus liberalul. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading