Connect with us

ACTUALITATE

Ministerul Sănătății a stabilit criteriile de identificare a pacienţilor COVID-19. În ce condiții se pot externa

Publicat

Criteriile de identificare a pacienţilor infectați cu coronavirus, dar şi cele de externare în cazul acestora au fost stabilite de Ministerul Sănătăţii printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial.

Aceste criterii sunt prevăzute în planul privind modalitatea de aplicare de către unităţile sanitare a măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Identificarea pacienţilor COVID-19

La nivelul unităţilor sanitare diagnosticarea virusului SARS-CoV-2 se realizează conform metodologiei INSP, prin recoltarea exsudatului nazofaringian şi/sau orofaringian pentru detecţia, prin metoda RT-PCR, a ARN SARS-CoV-2, respectând algoritmul de testare.

Internarea într-un spital, pentru oricare simptomatologie a unui pacient diagnosticat şi considerat vindecat după trecerea prin infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu poate fi condiţionată de rezultatul unui test pentru noul coronavirus.

În aşteptarea rezultatului, pacienţii suspecţi vor fi izolaţi în zone-tampon ale unităţii sanitare, unde s-a ridicat suspiciunea de coronavirus şi au fost recoltate probele biologice (spital, secţie) sau în alte locaţii desemnate la nivel local, după caz.

Pacienţii cu suspiciune înaltă de COVID-19 formă severă, dar cu teste negative/ neconcludente sau rezultate indisponibile pot fi asimilaţi pacientului COVID-19 şi trimişi spitalelor, cu menţinerea criteriilor de izolare până la clarificarea definitivă a diagnosticului.

În perioada în care se aşteaptă confirmarea COVID-19, pacienţii vor fi izolaţi în cameră individuală, cu grup sanitar propriu, în condiţii de precauţii pentru infecţii cu transmitere prin secreţii respiratorii sau prin aerosolizare (dacă se practică manopere generatoare de aerosoli – IOT, bronhoscopie, gastroscopie, manevre de resuscitare) şi vor primi toată asistenţa medicală pentru a nu li se agrava starea clinică.

Dacă rezultatul testului RT-PCR este negativ, în funcţie de caz, pacienţii simptomatici vor fi orientaţi către unităţile medicale non-COVID pentru a beneficia de îngrijiri medicale. Prin excepţie, pacienţii simptomatici cu imagine radiologică/CT sugestivă pentru infecţia cu SARS-CoV-2, fără altă cauză aparentă, vor fi ţinuţi în izolare, vor primi toată asistenţa medicală necesară şi vor efectua al doilea test la interval de 48 de ore de la primul.

Pacienţii cărora li se recoltează exsudatul nazofaringian şi/sau orofaringian în condiţii de spitalizare de zi sau în alte locaţii (centre de dializă, domiciliu, cămin bătrâni) vor sta izolaţi la domiciliu de restul membrilor familiei şi vor respecta regulile igienice şi îndrumările primite de la personalul DSP până la primirea rezultatelor.

Criterii de externare pentru pacienţii cu COVID-19

Externarea se va face în funcţie de anumite criterii clinice, se arată în ordin.

* Pacienţii asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se vor transfera şi interna în unităţile de izolare şi tratament. Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi după 48 de ore de la internare. Ei pot fi externaţi după o evaluare clinică şi paraclinică, cu condiţia izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile de la momentul internării. Pacienţii care au fost diagnosticaţi cu forma asimptomatică de COVID nu mai necesită testare după 14 zile de la diagnosticul iniţial. Aceştia pot desfăşura activităţi curente şi profesionale cu păstrarea distanţării şi purtării măştii acasă şi la locul de muncă pentru încă 10 zile. Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu se face de medicul de familie zilnic, prin sistemul de telemedicină. În cazul celor care nu au medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de DSP.

* Pacienţii asimptomatici cu factor de risc, precum şi pacienţii simptomatici care au forme uşoare vor fi internaţi în spitale de faza a 2-a sau suport. Aceştia pot fi externaţi după minimum 10 zile de la internare, cu lipsa febrei şi ameliorarea simptomatologiei pentru cel puţin 72 de ore. Testarea de control se va efectua în ziua a 8-a de la internare.

* Pacienţii simptomatici cu forme medii sau severe vor rămâne în spitale de faza 1 sau a 2-a care au în structură secţii de terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care spitalele de faza 1 sau 2 nu au ATI. Internarea trebuie să dureze până când sunt îndeplinite toate criteriile următoare: cel puţin 14 zile de la debutul simptomelor, lipsa febrei pentru cel puţin 72 de ore şi ameliorarea simptomatologiei.

Testarea de control se va efectua după îndeplinirea acestor criterii. Pacienţii cu rezultat pozitiv la testul de control pot fi externaţi dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu indicaţii de izolare la domiciliu sau la o altă locaţie, pentru o perioadă stabilită de medicul curant.

Pacienţii care prezintă dispnee după externare trebuie monitorizaţi în continuare în servicii de pneumologie, cu controale regulate ale funcţiei pulmonare, CT, test de mers, se mai arată în ordin. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Economia României a scăzut cu 0,2% în trimestrul al treilea

Publicat

economia româniei a scăzut cu 0,2% în trimestrul al treilea

Publicitate

Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în termeni reali în trimestrul III al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, după un avans de 1% în T2 față de T1, potrivit estimărilor semnal publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), scrie alba24.ro.

Față de același trimestru din anul 2024, Produsul intern brut a înregistrat o creștere de 1,6%, pe seria brută, și de 1,4% pe seria ajustată sezonier, potrivit Agerpres.

În…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Procesiune în Protopopiatul Dorohoi cu racla cu sfinte moaște de la Catedrala Mitropolitană din Iași 

Publicat

procesiune în protopopiatul dorohoi cu racla cu sfinte moaște de la

Publicitate

La începutul Postului Nașterii Domnului, timp de o săptămână, Protopopiatul Dorohoi va fi gazda unei importante manifestări misionar-duhovnicești: Procesiunea cu racla Catedralei Mitropolitane din Iași, raclă ce adăpostește părticele din moaștele mai multor sfinți precum și o parte din Brâul Maicii Domnului.

Evenimentul se va desfășura în perioada 16 – 23 noiembrie 2025, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” nr.14 Botoșani a primit vizita jandarmilor botoșăneni

Publicat

Școala gimnazială ,,Ștefan cel mare” nr.14 botoșani a primit vizita

Publicitate

Elevii și cadrele didactice au apreciat prezența și discuțiile purtate, aspect reliefat de mesajul postat de instituția de învățământ pe o rețea de socializare:

,,Astăzi, 13 noiembrie 2025, elevii au avut parte de o activitate preventiv- educativă din cadrul programului „Școala ta în siguranță” alături de reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.
Cu această ocazie au fost prezentate aspecte privind prevenirea faptelor antisociale, moduri de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Un camion încărcat cu peste 25 de tone de semințe de floarea soarelui s-a răsturnat pe drumul care leagă Botoșani de Săveni

Publicat

foto: un camion încărcat cu peste 25 de tone de

Publicitate

În urmă cu puțin timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 24, pe ruta Botoșani – Săveni, unde un camion încărcat cu aproximativ 25 de tone de semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat în afara părții carosabile.

 

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că nu erau persoane încarcerate sau rănite. Pompierii au acționat pentru eliminarea riscului de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe