ACTUALITATE
Criza climatică, una dintre principalele cauze ale amplorii incendiilor de vegetaţie din Grecia
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis vede criza climatică drept una dintre principalele cauze ale incendiilor forestiere devastatoare din ţara sa, relatează dpa.
"Subliniez că nu este vorba despre schimbare climatică, este o criză climatică. Şi noi ca ţară suntem parte din asta", a spus premierul grec în cadrul unei conferinţe de presă de la Atena.
Incendiile au fost favorizate de un val de căldură de zece zile care a lăsat ţara într-o secetă completă, a spus el, pledând ca problema mediului să fie transformată într-o prioritate naţională.
Mitsotakis a subliniat că incendiile nu sunt o problemă grecească
Mitsotakis a subliniat că incendiile nu sunt o problemă grecească, ci una mediteraneeană şi globală. "Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Italia şi în alte ţări", afirmat el.
El a anunţat că la viitorul summit al ţărilor mediteraneene va explora posibilitatea cooperării în combaterea incendiilor şi le-a mulţumit în mod explicit celor 24 de ţări care au trimis pompieri pentru ajutorul lor internaţional.
Este necesar să gândim într-un nou mod, a spus Mitsotakis. De exemplu, ar fi posibil să cumpărăm avioane pentru stingerea incendiilor împreună cu Australia. Acestea ar putea fi folosite în Grecia în timpul iernii australiene, când este vară în Europa.
De asemenea, au existat unele incendieri, a mai spus Mitsotakis. Totuşi, nu există dovezi concrete privind incendieri organizate până acum, a precizat el, adăugând că are încredere în investigaţiile în desfăşurare.
În jur de 20 de persoane suspectate de incendieri au fost arestate în Grecia în ultimele zece zile, dar nu au putut fi stabilite legături între ele.
Mitsotakis a respins teoriile de pe reţelele sociale că industria eoliană se află în spatele incendiilor
Mitsotakis a respins teoriile de pe reţelele sociale că industria eoliană se află în spatele incendiilor. "Turbinele eoliene pot fi construite şi în zone împădurite, nu trebuie să arzi pădurea pentru ele", a subliniat el.
Ploile din cursul nopţii au ajutat semnificativ la lupta împotriva incendiilor de pădure din Grecia, au declarat joi oficiali eleni.
Multe incendii au fost stinse în Evia, a doua cea mai mare insulă după Creta, şi în peninsula sudică Pelopones, potrivit ziariştilor de la faţa locului, în timp ce primarii au declarat pentru postul naţional de radio că situaţia este mult mai bună.
Primele picături de ploaie au fost primite de localnici cu un concert de claxoane, potrivit canalului Skai.
Seceta a fost principala cauză a incendiilor devastatoare, care au distrus peste 90.000 de hectare de pădure şi de teren arabil, precum şi mii de case, potrivit estimărilor iniţiale. De asemenea, în incendii au murit nenumărate animale.
AGERPRES
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro
