Connect with us

ACTUALITATE

Criza de pe piaţa forţei de muncă determină firmele să investească în digitalizare (studiu)

Publicat

munca birou

Două treimi dintre companiile româneşti sunt decise să investească semnificativ în digitalizare, în următorii trei ani, în condiţiile în care 80% se confruntă, printre altele, cu problema resursei umane calificate, arată rezultatele unui studiu realizat în rândul a peste 300 de companii din industria românească.

De asemenea, 79% dintre companii vizează investiţii în producţie, 50% în control şi 46% în planificare.

"Problema lipsei resurselor umane afectează întreaga piaţă a muncii din România, iar companiile din industrie se îndreaptă tot mai mult spre tehnologie, automatizare şi digitalizarea proceselor", potrivit concluziilor studiului de percepţie ,,Digitalizarea în companiile industriale din România", realizat de Cult Market Research, la comanda Academia Industrială.

Astfel, majoritatea companiilor (74%) consideră că digitalizarea, reprezentată de noile tehnologii, robotizare, servicii cloud, sisteme inteligente şi Big data, reprezintă principalul factor ce poate contribui la creşterea eficienţei activităţii desfăşurate. Pe lângă digitalizare, modernizarea şi formarea forţei de muncă reprezintă, de asemenea, aspecte ce pot creşte eficienţa companiilor, în opinia a 61% dintre companii.

În context, 49% mizează pe digitalizare pentru reorganizarea proceselor, 25% pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, iar 15% prin mecanizare.

Pentru aproximativ două treimi dintre companiile din industrie, digitalizarea este o prioritate recentă, ce a început să se contureze în ultimii 3 ani, se mai arată în studiu.

În prim-plan se află companiile mari, cu peste 1.000 de angajaţi şi bugete semnificative, interesate să investească în digitalizarea producţiei (79%), controlul activităţii (50%) şi planificare (46%). 28% dintre respondenţi mizează pe digitalizare pentru procesele generale de operare, iar 26% pentru sprijinul decizional.

"A patra revoluţie industrială, denumită generic Industria 4.0, este încă la început de drum în România. Deşi aflate în etape incipiente ale implementării digitalizării, companiile din industrie privesc digitalizarea drept principala modalitate prin care pot creşte eficienţa companiei. Totuşi, companiile nu profită la capacităţi maxime de noile tehnologii", arată concluziile studiului.

Motivele ţin, în primul rând, de condiţii financiare şi de infrastructură insuficiente - doar o treime dintre companiile din industrie deţin bugetele şi infrastructura necesare pentru a-şi digitaliza activitatea. Dincolo de restricţiile bugetare şi de infrastructură, firmele se confruntă cu lipsa oamenilor instruiţi în domeniu.

Studiul arată că în prezent economia globală se află într-o nouă etapă, Industria 4.0, a patra revoluţie industrială, caracterizată de informatizarea proceselor industriale, care conduce la crearea unei fuziuni între lumea fizică şi cea digitală. Industria 4.0 presupune, în esenţă, un transfer parţial al autonomiei decizionale sistemelor cibernetice. În prezent, Industria 4.0 îşi centrează eforturile către inovare şi crearea de noi modele de business.

"Oamenii de afaceri români par să fi înţeles că, într-o economie globală, competitivitatea şi performanţa vor fi condiţionate de modul în care vor implementa noile tehnologii. În prezent, una din patru companii investeşte în digitalizare în mod continuu, iar 3 din 10 companii au realizat un plan de investiţii pentru digitalizare", potrivit documentului.

Studiul arată, astfel, că cele mai multe companii din industrie şi-au declarat intenţia de a realiza investiţii în digitalizare în viitor, chiar dacă nu şi-au făcut încă niciun plan concret. Proporţia companiilor care doresc investiţia în următorii 3 ani ajunge la 97%.

În ceea ce priveşte industriile care investesc cel mai mult în digitalizare, în prim-plan se află industria IT, iar la polul opus, industria textilă, care se confruntă mai mult cu lipsa muncii calificate în activităţi ce presupun abilităţi digitale şi cu dificultăţi de finanţare, comparativ cu celelalte ramuri industriale.

Pe de altă parte, industria echipamentelor electrice şi electronice deţine în cea mai mare măsură resursele financiare pentru a realiza digitalizarea (raportat la nevoile proprii, conform unei evaluări proprii).

"Tehnologiile implementate în prezent sunt eficiente, dar Industria 4.0 aduce inovaţii ce imprimă un ritm alert de schimbare de la zi la zi, pe care industria românească trebuie să îl urmeze pentru a se menţine în competiţie. În prezent, procesele de planificare, producţie şi control sunt cele mai prioritizate domenii pentru implementarea digitalizării. Acest aspect este unul firesc întrucât companiile au început şi continuă digitalizarea pentru a-şi creşte eficienţa, a avea un control mai bun asupra activităţii şi a reduce timpii de lucru", arată concluziile studiului.

Potrivit studiului, companiile din industria românească implementează în prezent doar parţial tehnologiile industriei 4.0.

Situaţia este una bună privind optimizarea proceselor, colectarea şi analiza datelor, automatizarea, conectarea la reţea şi internetul, fiind noţiuni prezente în peste 50% dintre companii. Totuşi, există loc de îmbunătăţire în ceea ce priveşte alte aspecte esenţiale precum robotizarea, serviciile cloud, competenţele digitale, sistemele inteligente şi bigdata.

"Doar 42% dintre reprezentanţii companiilor au indicat estimări ale investiţiilor în proiecte specific de digitalizare. Celelalte companii fie nu au astfel de proiecte, fie bugetele nu pot fi estimate, alocările bugetare fiind făcute după alte criterii. 77% dintre companii sunt focusate, astfel, pe optimizarea proceselor, 75% pe colectarea şi analiza datelor, 72% au menţionat automatizarea proceselor, iar 69% - conectarea dispozitivelor la reţea. Digitalizarea se referă cel mai mult la colectarea şi analiza datelor, îmbunătăţirea proceselor, securitatea informatică şi transparenţa şi controlul operaţiunilor. În cazul companiilor din industrii, digitalizarea se referă mai puţin la înlocuirea resursei umane prin mecanizare, controlul la distanţă a proceselor şi extinderea sistemelor electronice ale companiei", arată concluziile studiului.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie 2018 - martie 2019 prin metoda PAPI (chestionar pe suport hârtie, realizat faţă în faţă) şi CAWI (chestionar online).

La cercetare au răspuns 300 de reprezentanţi ai companiilor din diferite ramuri industriale, de la fabricarea de maşini şi utilaje, fabricarea autovehiculelor, industria prelucrării lemnului, industria alimentară, industria textilă, industria metalurgică, la industria IT, fabricarea maselor plastice etc.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe