Connect with us

ACTUALITATE

Criză de ser antiviperin la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde dozele au expirat

Publicat

În cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu există ser antiviperin, iar în cazul în care vine un pacient muşcat de viperă se caută acest ser să se aducă din alt oraş din ţară unde mai există antidotul, declară medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din Spitalul Clinic Judeţean, dr. Constantin Roşca.

"Dacă azi vine un caz, nu avem ce face, decât tratament strict cu cortizon, adrenalină, perfuzare. Putem aduce din România ser antiviperin doar dacă un centru mare are şi să nu fie expirat", a explicat şeful UPU Sibiu, dr. Constantin Roşca.

Potrivit sursei citate, cele două fiole cu ser antiviperin din spitalul din Sibiu au expirat în luna mai, deci nu mai pot fi administrate, lucru anunţat autorităţilor medicale de la Bucureşti.

"De şase luni de zile noi am făcut atenţionările că se apropie perioada de expirare. (...) Ale noastre (fiolele n.r.) au expirat în luna mai şi demersurile sunt făcute din ianuarie", a mai spus dr. Constantin Roşca.

Şeful UPU din Sibiu spune că niciun medic nu ar risca să administreze ser antiviperin expirat vreunui pacient, lucru confirmat şi de directorul spitalului, Cornel Benchea.

Un băieţel de 10 ani a fost muşcat de o viperă luni, în judeţul Sibiu. În niciun spital din municipiul Sibiu nu există ser antiviperin, aşa că a fost adusă o fiolă din acest ser de la un spital din judeţul Alba.

O fiolă de ser antiviperin costă peste 2.000 de euro, potrivit şefului UPU Sibiu.

Nici dacă un pacient îşi cumpără fiole de ser antiviperin spre exemplu, din Ungaria, care nu sunt omologate în România, nu i se poate administra acesta la noi, în ţară, ci doar în Ungaria, spune dr. Constantin Roşca.

Şeful UPU Sibiu spune că, dacă se organizează o licitaţie acum pentru cumpărarea de ser antiviperin, cel mai devreme acesta poate ajunge în spitale peste 6 luni, dacă nu există contestaţii, iar dacă există şi contestatari, atunci poate dura un an.

Medicul sibian propune ca soluţie contractarea a doi furnizori de ser antiviperin, nu doar a unuia cum a fost până acum şi asigurarea unei rezerve de fiole care să nu fie expirate până la noi achiziţii.

Un pacient muşcat de viperă are nevoie de serul antiviperin, altfel riscă să moară, să facă şoc anafilactic sau să facă complicaţii, potrivit şefului UPU Sibiu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe