Connect with us

ACTUALITATE

Criză politică în Italia: Preşedintele Mattarella dă partidelor patru zile pentru a negocia

Publicat

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, a dat vineri seară patru zile partidelor la putere pentru a negocia în vederea formării unui nou guvern, după demisia premierului Giuseppe Conte care a scufundat şi mai mult ţara în criză politică, notează AFP.

Sergio Mattarella a afirmat că poate fi găsită o majoritate parlamentară pe baza "aceloraşi grupuri care au sprijinit guvernul anterior". El l-a însărcinat pe şeful Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, să deschidă negocieri mai detaliate până marţi.

Giuseppe Conte a fost constrâns să demisioneze marţi, la aproape două săptămâni după retragerea din coaliţia sa a fostul prim-ministru Matteo Renzi şi a micului său partid, Italia Viva (IV), indispensabil pentru a avea o majoritate parlamentară.

Premierul continuă să gestioneze problemele curente în plină pandemie de COVID-19. Aceasta a făcut peste 87.000 de morţi şi a cauzat o recesiune profundă.

Actuala criză politică ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Italiei de a gestiona pandemia şi a pune în aplicare un plan de relansare de 222,9 miliarde de euro care trebuie prezentat Bruxellesului până la 30 aprilie.

Vineri seară, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem înainte de instalarea la putere), principalul sprijin al lui Giuseppe Conte, s-a declarat dispusă în cele din urmă să discute cu Matteo Renzi, după ce iniţial a exclus categoric o astfel de posibilitate.

O schimbare salutată imediat de partidul lui Renzi, care riscă să ducă la fracturi în cadrul M5S, unde va fi greu de acceptat.

"Pentru Mişcare, singura persoană capabilă să conducă ţara cu seriozitate şi eficienţă prin această fază deosebit de complexă este Giuseppe Conte", a insistat Vito Crimi, un responsabil cu rang înalt al M5S.

Preşedintele Sergio Mattarella a demarat miercuri consultări cu principalii lideri politici ai ţării pentru a căuta o soluţie la criza politică.

Alt pilon al coaliţiei guvernamentale, Partidul Democrat (centru-stânga) şi-a reafirmat joi sprijinul pentru Giuseppe Conte în vederea formării unui nou guvern, în contextul în care opoziţia de dreapta şi extremă dreapta doreşte alegeri anticipate din cauza sondajelor favorabile.

Sergio Mattarella a prezentat în faţa presei rezultatul întrevederilor sale şi a subliniat necesitatea ca ţara să aibă un guvern "cu un sprijin corespunzător" în parlament pentru a putea înfrunta criza sanitară, socială şi economică.

El a dat de înţeles că există "perspectiva unei majorităţi politice alcătuite din aceleaşi grupuri care au constituit guvernul precedent". AGERPRESPreşedintele italian, Sergio Mattarella, a dat vineri seară patru zile partidelor la putere pentru a negocia în vederea formării unui nou guvern, după demisia premierului Giuseppe Conte care a scufundat şi mai mult ţara în criză politică, notează AFP.

Sergio Mattarella a afirmat că poate fi găsită o majoritate parlamentară pe baza "aceloraşi grupuri care au sprijinit guvernul anterior". El l-a însărcinat pe şeful Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, să deschidă negocieri mai detaliate până marţi.

Giuseppe Conte a fost constrâns să demisioneze marţi, la aproape două săptămâni după retragerea din coaliţia sa a fostul prim-ministru Matteo Renzi şi a micului său partid, Italia Viva (IV), indispensabil pentru a avea o majoritate parlamentară.

Premierul continuă să gestioneze problemele curente în plină pandemie de COVID-19. Aceasta a făcut peste 87.000 de morţi şi a cauzat o recesiune profundă.

Actuala criză politică ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Italiei de a gestiona pandemia şi a pune în aplicare un plan de relansare de 222,9 miliarde de euro care trebuie prezentat Bruxellesului până la 30 aprilie.

Vineri seară, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem înainte de instalarea la putere), principalul sprijin al lui Giuseppe Conte, s-a declarat dispusă în cele din urmă să discute cu Matteo Renzi, după ce iniţial a exclus categoric o astfel de posibilitate.

O schimbare salutată imediat de partidul lui Renzi, care riscă să ducă la fracturi în cadrul M5S, unde va fi greu de acceptat.

"Pentru Mişcare, singura persoană capabilă să conducă ţara cu seriozitate şi eficienţă prin această fază deosebit de complexă este Giuseppe Conte", a insistat Vito Crimi, un responsabil cu rang înalt al M5S.

Preşedintele Sergio Mattarella a demarat miercuri consultări cu principalii lideri politici ai ţării pentru a căuta o soluţie la criza politică.

Alt pilon al coaliţiei guvernamentale, Partidul Democrat (centru-stânga) şi-a reafirmat joi sprijinul pentru Giuseppe Conte în vederea formării unui nou guvern, în contextul în care opoziţia de dreapta şi extremă dreapta doreşte alegeri anticipate din cauza sondajelor favorabile.

Sergio Mattarella a prezentat în faţa presei rezultatul întrevederilor sale şi a subliniat necesitatea ca ţara să aibă un guvern "cu un sprijin corespunzător" în parlament pentru a putea înfrunta criza sanitară, socială şi economică.

El a dat de înţeles că există "perspectiva unei majorităţi politice alcătuite din aceleaşi grupuri care au constituit guvernul precedent". AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicat

calendar ortodox 2026: sfânta Împărăteasă teodora, mama cea iubitoare de

Publicitate

Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanțului, s-a născut din părinți înstăriți și evlavioși în cetatea Constantinopolului unde a și crescut. Din fragedă vârstă i s-a dus renumele pentru înțelepciunea și frumusețea cu care era împodobită. Drept aceea, la 4 iunie anul 830 s-a căsătorit cu Teofil, împăratul Bizanțului cu care a avut 7 copii, 5 fete și 2 băieți.

Această căsnicie însă a fost umbrită de ura lui Teofil față de sfintele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins

Publicat

foto: adăpost de animale cuprins de flăcări în urma unui

Publicitate

Două case din localitățile Cucuteni ( comuna Durnești) și Prisăcani ( orașul Flămânzi) au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperișul caselor.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș de fum necurățat de funingine.

Vă...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta din OL 200 mm situată la intersecția dintre strada Împărat Traian și strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 11 februarie 2026.

Astfel, în intervalul orar 09:00-16:00, sunt afectați de lipsa furnizării apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Împărat Traian, de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația „ro”

Publicat

atenționare pentru cumpărătorii online: de ce să te ferești de

Publicitate

Atenționare pentru cumpărătorii online: Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) avertizează cumpărătorii să fie extrem de atenți atunci când fac achiziții online, chiar și de pe site-uri cu extensia „.ro”, deoarece multe dintre acestea creează doar impresia că aparțin unor comercianți din România, scrie alba24.ro.

Reprezentanții ECC subliniază că achizițiile online necesită verificări minime, dar esențiale,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe