EVENIMENT
Crucea Roşie Română - apel umanitar de urgenţă pentru victimele cutremurului din Albania
Un număr de 12.000 de copii vor primi cadouri de la Consiliul Judeţean (CJ) Buzău în intervalul 1-25 decembrie, în această perioadă fiind organizate şi câteva zeci de manifestări prilejuite de sărbătorile de iarnă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJ Buzău, Ana Maria Stoica, manifestările sunt organizate sub genericul "Decembrie magic".
"Programul evenimentelor debutează pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, când Consiliul Judeţean Buzău va oferi bucate tradiţionale, circa 4.000 de porţii, iahnie de fasole cu ciolan, plăcintă cu brânză, chifle şi băutură caldă. Totodată, participanţii se vor bucura şi de un spectacol susţinut de artiştii Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău", a mai declarat sursa citată.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că vor fi organizate spectacole de teatru pentru copii, concerte de colinde în catedrale, săli de sport sau săli de spectacole, iar pe 18 decembrie Moş Crăciun va poposi la Spitalul Judeţean Buzău şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău. Totodată, Muzeul Judeţean va lansa un proiect cultural inedit, Muzeul Mobil, care va ajunge, începând cu 3 decembrie, în toate localităţile.
Pentru aceste evenimente, CJ Buzău a alocat suma de 500.000 de lei.AGERPRES
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
