EVENIMENT
CSM pune semnul egal între statul de drept și pensiile speciale ale magistraților
Acordarea pensiei de serviciu constituie o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de Constituţia României, precizează, joi, Consiliul Superior al Magistraturii.
Precizarea vine în contextul în care în şedinţa de miercuri, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă formulată de parlamentari de la PNL privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii profesionale, printre care judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă având în vedere că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Acordarea pensiei de serviciu constituie o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituţia României", se precizează într-un comunicat.
Potrivit CSM, aceasta nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii şi care impune "obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au", aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi de către Curtea Constituţională a României prin Decizia 873 din data de 25 iunie 2010.
"În ceea ce priveşte eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, faţă de succesiunea în timp a cadrului normativ, prin care anterior au fost eliminate şi ulterior reintroduse pensiile de serviciu, s-a apreciat că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilităţii cadrului normativ şi ar reprezenta un regres al reglementării în acest domeniu pentru această categorie de personal", menţionează Consiliul. AGERPRES
EVENIMENT
Adriana Viliginschi, așteptată la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu este de acord cu arestarea preventivă. Ședință cu ușile închise
Fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în urmă cu trei ani, va fi prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia. Adriana Viliginschi va ajunge joi, 12 februarie, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din poziția de inculpată.
Adriana Viliginschi a fost arestată preventiv în cazul crimei care a șocat opinia publică, cea în care o femeie și-a ucis mama. Anchetatorii susțin că Viliginschi iar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pe 14 februarie, iubirea plutește în aer, iar astrele au mesaje speciale pentru fiecare semn zodiacal.
Dacă vrei să faci cadoul perfect persoanei dragi, iată ce sugerează astrologii în funcție de zodie.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Berbecii sunt plini de energie și aventură. Cadoul ideal: o experiență inedită împreună, cum ar fi un curs de gătit exotic sau o excursie surpriză de o zi.
Taur (20...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care conduce la terorism
12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care ar conduce la terorism este o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, menită să atragă atenția asupra pericolului radicalizării și asupra nevoii de măsuri preventive la nivel global.
Data subliniază importanța cooperării dintre state, instituții și comunități pentru a combate cauzele profunde ale extremismului și pentru a proteja valorile democratice.
Extremismul violent nu are o singură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță
Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
