Connect with us

ACTUALITATE

CSM, recomandare privind OUG pe legile justiţiei: Se aplică pentru viitor, nu retroactiv

Publicat

CSM

Prevederile din ordonanța pe legile justiției vizându-i pe procurorii din Parchetul General, DNA și DIICOT se aplică pentru viitor, este recomandarea de interpretare făcută de secția de procurori a CSM.

„Secţia pentru procurori, cu unanimitate, a recomandat interpretarea dispoziţiilor art.VII din Ordonanţa de Urgenţă nr.92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete”, se arată într-un comunicat al CSM.

Șeful Secției de procurori a declarat explicit că „nu pleacă nimeni” în urma acestei ordonanțe, deoarece nu se poate discuta de „caracter retroactiv”.

„Secţia pentru procurori, în unanimitate, a luat act de solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT şi DNA şi recomandă interpretarea dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, precum şi în cadrul celorlalte Parchete. Hotărârea secţiei va fi motivată în cel mai scurt timp. (...) Nu pleacă nimeni, după interpretarea noastră, având în vedere dispoziţiile legii care prevăd, în viziunea noastră, condiţionalitatea de vechime. Nu discutăm de caracter retroactiv”, a explicat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, şef al Secţiei de procurori, citat de agenția Agerpres.

Anterior, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut că a avut o discuție foarte bună cu membrii secției de procurori a CSM pe tema efectelor OUG privind legile justiției. El a mai spus că aceștia știu să interpreteze și să aplice corect legea, însă, personal nu a avansat nicio variantă de interpretare a OUG privind legile justiției, limitându-se la a le transmite procurorilor un mesaj de stabilitate.

„Aveți încredere că secția de procurori va găsi interpretarea corectă a OUG în voința legiuitorului delegat. Mai spuneam că legea e lege și trebuie respectată de oricine, am transmis către procurori un mesaj de încredere în respectarea corectă a legii”, a declarat Tudorel Toader.

Potrivit OUG, pentru a-și desfăsura activitatea la Parchetul General, DIICOT și DNA procurorii trebuie să aibă vechime de cel puțin 10 ani vechime. De asemenea, în cazul celor de la DNA trebuie să susțină un concurs. Până acum era vorba doar de un interviu.

Articolul VII din OUG prevede: „Procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își desfășoară activitatea în cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT si DNA, precum și în cadrul celorlalte parchete rămân în funcție în cadrul acestora numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legea 303/2004 privind statuul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și legea 304/ 2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în textul ordonanței.

Vezi și VIDEO Deputatul Daniel Breaz: procurorii fără experiență se jucau cu destinele oamenilor. Declarații la ceas de seara, despre OUG

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Trei mandate de percheziție domiciliară puse în aplicare de polițiștii de la Darabani

Publicat

percheziții la nicșeni. ce au căutat oamenii legii

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Darabani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (417)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (417)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

PLUGUŞORUL UNUI PARLAMENTAR

PENTRU EPIGRAMIŞTI

Aho, fraţi parlamentari,

Vă îndemn ca să fiţi tari,

Ţipaţi în lavalieră,

Publicitate

Gura, o mitralieră,

Fiţi mai duri, mai tupeişti,

Trageţi în epigramişti!

Daţi-le cu biciul, măi,

Şi în cap cu zurgălăi…

  Hăi, Hăi!

Se cred că...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cum se spune „La Mulți Ani 2026” și „An Nou Fericit” în peste 50 de limbi. Urările care unesc lumea la intrarea în 2026

Publicat

cum se spune „la mulți ani 2026” și „an nou

Publicitate

Trecerea în noul an este însoţită de urări, mesaje și felicitări de anul nou 2026, în toate colţurile lumii. Noaptea de Anul Nou este momentul în care fiecare dintre noi ne facem planuri pentru următoarea perioadă şi ne împărtăşim speranțele cu cei dragi, relatează alba24.ro.

La miezul nopții dintre ani, lumea vorbește aceeași limbă: speranța. Indiferent de fus orar, cultură sau continent, trecerea în 2026 este marcată de același...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru tâlhărie calificată

Publicat

tânăr de 19 ani, din municipiul botoșani, reținut pentru tâlhărie

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 26 decembrie 2025, acesta ar fi sustras 50 de euro, prin acte de violență, de la persoana vătămată, un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe