EVENIMENT
Cum arată, de fapt, viața de magnat a lui Ion Țiriac. Ce nemulțumire ascunde celebrul miliardar. „E singurul lux pe care mi-l permit”

În vârstă de 83 de ani, Ion Țiriac ar putea spune că are tot ce își dorește, fiind al doilea îm clasamentul celor mai bogați oameni de la noi din țară. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, fostul mare tenismen român se simte nemulțumit. Iată despre ce este vorba.
Cum arată viața de magnat a lui Ion Țiriac
Ion Țiriac, al doilea cel mai bogat român, a acordat un interviu pentru Antena 3 în care a vorbit despre viața sa, la 83 de ani. Acesta a povestit faptul că afacerile pe care le deține și fundația îi ocupă cea mai mare parte din timp. Cu toate…
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Președintele Ungariei, la Cluj, ca acasă. A vizitat o expoziție la Muzeul de Artă și Biserica ”Calvaria” din Mănăștur

Preşedintele Ungariei, Tamás Sulyok, şi-a continuat, luni, vizita privată de trei zile în Transilvania, la Cluj-Napoca, unde a vizitat expoziţia specială a Breslei Barabás Miklós din Palatul Bánffy şi biserica parohială romano-catolică Calvaria din cartierul Mănăştur, arată MTI.
În a doua zi a vizitei sale private în Transilvania, şeful statului a avut ocazia să cunoască programele şi „culisele”…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Amendă de 40.000 de lei pentru RER Vest-RETIM, la Cugir. Firma a colectat deșeurile reciclabile împreună cu cele reziduale

Operatorul serviciului de salubritate RER Vest – RETIM a fost sancționat cu o amendă de 40.000 de lei de către polițiștii locali din Cugir, după ce angajații acestuia au colectat deșeurile reciclabile împreună cu cele reziduale.
Potrivit reprezentanților Primăriei Cugir, în data de 12 august 2025, Poliția Locală Cugir a constatat o abatere de la normele privind colectarea deșeurilor reciclabile și s-a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției.
În urma…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvern: Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată. Ce proiecte vor primi finanțare

Investițiile din PNRR vor continua într-o manieră planificată, a anunțat premierul Ilie Bolojan, luni, după întâlnirea de lucru cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România.
Discuțiile au avut loc în contextul consultărilor asupra reformei administrației publice locale și prioritizării proiectelor de investiții din fonduri publice.
Au fost analizate propunerile primarilor de municipii și au fost clarificate o serie de aspecte referitoare la măsurile de reformă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Ultimatumul lui Boc. Instituțiile publice care nu au steaguri noi pe clădiri, amendate

Primarul Emil Boc a transmis, luni, un ultimatum instituțiilor și autorităților publice din Cluj-Napoca să aibă arborate steaguri noi pe clădiri, atât tricolorul României, cât și drapelul UE, în caz contrar urmând să fie aplicate amezni drastice.
”Respectul pentru drapelul României este respectul pentru noi înșine. Drapelul național nu este o simplă bucată de pânză, el poartă în culorile sale…
Citește mai mult pe Cluj24.ro