EVENIMENT
Cum se implică Codin Maticiuc în creșterea copiilor: „Cam ăsta e și sistemul meu, sistem cu care nu e de acord nevastă-mea.” VIDEO EXCLUSIV
Codin Maticiuc are parte de o familie frumoasă, care s-a mărit din octombrie, de când logodnica lui, Ana Pandeli a născut-o pe Ilinca. Venirea bebelușei a adus unele schimbări, pe care cei doi părinți s-au străduit ca fiica lor mai mare, Smaranda, să le accepte și să prevină astfel tot soiul de gelozii care ar fi putut să apară. Cel mai ușor a fost cu băiatul, fiul Anei dintr-o relație anterioară, și pe care Codin îl consideră fiul lui, care a înțeles noua situație foarte bine. În exclusivitate pentru Impact.ro, Codin Maticiuc ne-a mărturisit cum a gestionat situația cu fetele și cât de mult se implică în creșterea copiilor. Codin Maticiuc este fericit că, în paralel cu multele proiecte în care se implică, a reușit să își construiască o familie reușită.
Codin Maticiuc: „Avem grijă să o...
Citește mai mult pe impact.ro
EVENIMENT
Termen limită pentru depunerea unui document la Casa de Pensii. Certificatul de Viață, obligatoriu pentru pensionarii din diaspora
Pensionarii români din diaspora au termen pană la 31 martie să transmită la Casa Județeană de Pensii un document important care are rol de verificare administrativă în scopul evitării unor erori sau a plății nejustificate a pensiei către persoane a căror situație s-a modificat.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării și primesc pensie din sistemul public din România au obligația legală de a transmite, de două ori pe an, un document esențial: Certificatul de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un veteran al fotbalului românesc, jucător la Universitatea Cluj, Dan Nistor, a ajuns la meciul cu numărul 500 în prima ligă, fiind până acum al doilea jucător roman care ajunge la o astfel de performanță.
Meciul 500, sărbătorit cu gol
Foto-jurnalisul Dan Bodea, un mare pasionat de statistică sportivă, dar și de echipa U Cluj, a marcat momentul cu o serie de date foarte interesante despre veteranul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș. Anunțul făcut de primarul Dorin Nistor
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș.
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat duminică inițierea unu program local de sprijin financiar destinat persoanelor cu handicap grav și celor cu afecțiuni oncologice, care se va derula în luna aprilie, după aprobarea bugetului local.
Ajutor de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav și bolnavii oncologici din Sebeș
„În calitate de primar, vă informez că am inițiat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Proiect legislativ, la Parlament
Standarde unice pentru toate site-urile instituțiilor publice. Parlamentarii propun unificarea modului în care cetățenii interacționează cu paginile și serviciile online ale instituțiilor publice.
Președintele Comisiei de IT&C din Senat, senatorul USR Ciprian Rus a depus la Parlment un proiect care prevede crearea unui Sistem Unic de Design Digital (SUDD) - un set de reguli comune pentru toate serviciile digitale ale statului, de la formulare și mesaje de eroare, până la...
Citește mai mult pe Alba24.ro

