EDUCATIE
Cum se va face testarea elevilor în școli. Ministerul Sănătății a aprobat instrucțiunile
Ministerul Sănătății a aprobat vineri instrucțiunile privind testarea elevilor cu teste de salivă și formularul de consimțământ al părinților. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Documentul stabilește procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.
Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.
Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spatii
Testarea se va face în sala de clasă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ. Testarea poate fi făcută și la domiciliu, sub îndrumarea părinților.
Persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.
Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.
Metodologie de lucru la nivelul unităților de învățământ?
În scopul identificării rapide a eventualelor cazuri de infecție cu virusul SARS – COV-2, se efectuează testarea periodică, utilizând teste rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă.
1. Măsuri generale
Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează:
a) în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;
b) Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;
c) Persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.
2. Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:
1. Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;
2. Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;
3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;
4. Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;
5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.
6. Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.
3. Pentru testarea propriu-zisă:
1. Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folositi-l cât de curând posibil
2. Se așează dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată
3. Se scoate un tub de extractie si o sticluta de solutie. Scoateti capacul si adaugati solutia in tubul de extractie
4. se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei
5. se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extractie
6. se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical
7. se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția
8. se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
9. Se citește rezultatul după 10-15 minute
10. Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:
Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.
Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).
Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.
4. Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au următoarele responsabilități:
1. asigură sprijin metodologic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, privind testarea cu teste rapide antigen din salivă în unitățile de învățământ, precum și pentru managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non- invaziv efectuat din proba de salivă.
2. coordonează instruirea cadrelor medicale sau a persoanelor desemnate din unitățile de învățământ privind modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, de interpretare a rezultatelor acestora, precum și de colectare a testelor utilizate.
(sursa: Mediafax)
ACTUALITATE
Aproape 1,9 milioane de copii care merg la grădiniță sau școală vor primi fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie
Aproximativ 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi în anul şcolar 2024 – 2025 fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie proaspete, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
„Guvernul a luat astăzi mai multe decizii luate care pregătesc viitorul an şcolar. Aproape 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi în continuare fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie proaspete.
Continuă astfel programul pentru şcoli al României de care au beneficiat aproximativ 1,8 milioane de copii în cursul anului precedent, iar acest program continuă şi se extinde. Bugetul total al programului depăşeşte 760 de milioane de lei din care peste 86 de milioane reprezintă ajutorul financiar alocat de către Uniunea Europeană”, a spus Mihai Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Acesta a adăugat că, săptămânal, copiii din grădiniţe şi şcoli până în clasa a opta inclusiv vor primi câte două porţii de fructe şi legume, trei porţii de lapte sau lactate, două porţii de produse lactate şi cinci produse de panificaţie.
„În plus, ei vor fi şi învăţaţi de ce este important să mâncăm sănătos prin acţiuni educative despre nutriţie incluse în acest program. Programul este finanţat de către Ministerul Agriculturii, dar derularea sa efectivă cade în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi în responsabilitatea directorilor grădiniţelor şi şcolilor care răspund de buna desfăşurare a acestui program”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
susa: Agerpres
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii din București vor intra în vacanță vineri, după încheierea cursurilor, și se vor întoarce la școală luni, 26 februarie.
Aceasta este vacanţa de o săptămână care se poate lua la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti în perioada 12 februarie – 3 martie.
Următoarele vacanţe sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.
Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024. Agerpres
Pentru admiterea din acest an, Universitatea din București pune la dispoziție peste 21.000 de locuri, distribuite astfel: 11.200 pentru programele de licență, 8.986 pentru programele de masterat, 111 pentru programele de masterat didactic și 839 pentru programele de doctorat.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis vineri AGERPRES, concursul admitere sesiunea iulie 2024 la facultăţile Universităţii Bucureşti se desfăşoară pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat, în perioada 1 – 26 iulie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 31 iulie.
Pentru sesiunea de toamnă, facultăţile Universităţii din Bucureşti fac înscrieri pe locurile rămase neocupate în perioada 2 – 16 septembrie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 21 septembrie.
„Pentru admiterea 2024, majoritatea facultăţilor Universităţii din Bucureşti vor oferi viitorilor studenţi, masteranzi şi doctoranzi un proces online de înscriere şi admitere, precum şi posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere.
De asemenea, unele facultăţi ale Universităţii din Bucureşti vor organiza şi o sesiune online de preînscriere, oferind candidaţilor posibilitatea de a-şi manifesta interesul pentru facultăţile respective şi de a fi la curent cu ultimele noutăţi cu privire la procesul de admitere”, informează sursa citată.
Universitatea din București are astăzi 19 facultăţi
Universitatea din Bucureşti organizează în acest an, atât pentru programele de studii universitare de licenţă, cât şi pentru programe de studii universitare de masterat, o sesiune de admitere specială pentru olimpicii internaţionali şi sportivii medaliaţi la competiţii europene şi mondiale pentru sporturile olimpice şi şah şi la jocurile olimpice şi paralimpice, anterior organizării sesiunii de admitere pentru toţi candidaţii.
În perioada imediat următoare vor fi publicate pe www.unibuc.ro şi pe admitere.unibuc.ro atât oferta anuală de şcolarizare şi regulamentul de admitere, cât şi detaliile cu privire la calendarul acestei sesiuni speciale de admitere.
Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar astăzi are 19 facultăţi care oferă 95 de programe de licenţă, 223 de programe de masterat, 23 de şcoli doctorale pe domenii specifice şi o şcoală pentru studii doctorale interdisciplinare, peste 50 de centre şi nouă staţiuni de cercetare. Agerpres
EDUCATIE
Timiş: Numărul studenţilor care vor să devină ingineri a scăzut cu 15 % în ultimul deceniu, potrivit rectorului UPT
Vineri, rectorul Universității Politehnica Timișoara (UPT), Florin Drăgan, a subliniat că în ultimii zece ani, la nivel național, interesul pentru cariera de inginer a înregistrat o scădere de aproape 15%, în ciuda cererii semnificative de pe piața muncii.
Un raport privind starea învăţământului superior din România, realizat de Ministerul Educaţiei, arată că la facultăţile de inginerie erau anul trecut înscrişi 75.331 de studenţi.
În 2014 erau cu 11.000 mai mulţi.
Deşi universităţile tehnice au reuşit să menţină în general cifrele de şcolarizare, universităţile generaliste care aveau şi specializări de inginerie au fost nevoite să reducă numărul de locuri pentru a creşte specializările considerate mai uşoare, arată un comunicat al UPT, remis AGERPRES.
Rectorul UPT, Florin Drăgan, consideră că este nevoie de o mai bună promovare a unor materii precum Matematică sau Fizică în licee. De asemenea, pentru a le face mai atractive profesorii trebuie să adopte metode interactive de predare.
„Din păcate, sunt multe cauze ce au dus la această scădere a studenţilor la facultăţile de inginerie.
Putem vorbi de o migrare a tinerilor spre universităţi de afară, de scăderea populaţiei şcolare, dar şi de o scădere a numărului de locuri la inginerie a universităţilor generaliste.
Noi, ca universitate tehnică, am menţinut numărul de locuri în ultimii zece ani la acelaşi nivel, însă unele universităţi generaliste care aveau şi facultăţi de inginerie au redirecţionat aceste locuri spre facultăţi mai uşoare pentru studenţi pentru a nu pierde finanţarea de la Ministerul Educaţiei.
În perioada de după pandemie a crescut şi abandonul universitar
În plus, în perioada de după pandemie a crescut şi abandonul universitar.
Studiile inginereşti sunt considerate mai dificile, indiferent de beneficiile pe care tânărul le are după finalizarea lor. Putem vorbi de salarii mai mari, dar şi de o rată de angajabilitate de peste 90% în domeniu”, susţine rectorul Florin Drăgan, citat în comunicatul menţionat.
Raportul Ministerului Educaţiei analizează numărul total de studenţi din perioada 2014-2023, înscrişi la universităţile din toată România.
În raport se poate observa o creştere a numărului celor ce studiază la specializările ce ţin de „tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor” (IT&C), însă această creştere nu compensează scăderea din inginerie.
De exemplu, în 2023 erau înscrişi la licenţă 31.160 de studenţi la specializări IT&C, în timp ce în urmă cu zece ani erau 27.000 de studenţi.
Conform sursei citate, multe companii multinaţionale nu mai fac în România doar producţie, ci acum au şi departamente cercetare, ceea ce a determinat o creştere a nevoii de ingineri pe piaţa muncii în ultimii ani.
De altfel, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) are în componenţă numeroase proiecte de digitalizare şi de infrastructură, astfel că nevoia de ingineri va creşte şi mai mult în viitorul apropiat.
Declarațiile rectorului Florin Drăgan
„Atât timp cât companiile multinaţionale din industrie se axau strict pe producţie în România, criza de ingineri nu era foarte vizibilă.
În ultimii ani, numai în vestul ţării au fost numeroase companii care şi-au mutat parţial diviziile de cercetare din alte ţări sau au deschis centre de cercetare în România.
Unele dintre ele nu au finalizat acest proces, aşa că au nevoie în continuare de specialişti.
Practic din acel moment problema forţei de muncă înalt calificată a devenit atât de vizibilă.
De altfel, este o problemă întâlnită la nivel european şi este nevoie de măsuri rapide şi concrete.
Există şi o comoditate parţială a tinerei generaţii pentru că îşi doreşte un parcurs universitar mai lejer, în detrimentul unei calificări puternice pe piaţa muncii”, a mai evidenţiat rectorul Florin Drăgan. Agerpres