EVENIMENT
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. Prognoza meteo PE REGIUNI, până în 24 aprilie
Meteorologii au anunțat că de Florii 2002 și de Paște 2022 vremea va fi schimbătoare în toate regiunile țării. Potrivit prognozei publicate de ANM, în următoarele două săptămâni este posibil să plouă, iar valorile temperaturilor vor oscila destul de mult.
Estimarea valorilor termice și a temperaturilor PE REGIUNI, pentru perioada 11 aprilie – 24 aprilie 2022:
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. BANAT
Administrația de Meteorologie anunță că în Banat, în perioada 11 – 15 aprilie, media maximelor se va situa în jurul a 11 grade în prima zi când vremea va fi rece pentru această dată și va ajunge la valori de 22…23 de grade în ultima zi a intervalului. După data de 15 aprilie, temperatura aerului va fi în scădere, astfel încât în 18 aprilie se va ajunge la valori de 12…13 grade, apoi va crește de la o zi la alta, până pe 24 aprilie, când va atinge 18…19 grade. Minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade la începutul perioadei, apoi vor fi în creștere până la 7…8 grade în data de 16 aprilie, urmând să scadă ușor spre 3…4 grade în jurul datei de 19 aprilie. Ulterior, temperaturile minime vor marca o ușoară creștere, astfel că la sfârșitul intervalului vor atinge valori de 6…7 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și din nou în intervalul 16 – 24 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. CRIȘANA
În Crișana, vremea va fi rece la începutul intervalului, astfel că între 11 și 15 aprilie, media maximelor va fi în creștere de la 10…11 grade în prima zi, la 21…22 de grade în ultima, când va fi cald pentru această dată. Ulterior, temperatura va scădea, spre valori medii ale maximelor de 13 grade în data de 18 aprilie, apoi va crește până spre 18 grade la sfârșitul intervalului, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic. În ceea ce privește regimul termic nocturn, temperatura se va situa în jurul valorii de 0 grade în primele 2 nopți, apoi va crește până spre 6…7 grade în 16 și 17 aprilie. În perioada 17 – 19 aprilie media minimelor va fi în scădere spre 2…3 grade, urmând ca până la finalul intervalului să crească din nou până la 6 grade.
Trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în perioada 16 – 24 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. TRANSILVANIA:
În Transilvania, la începutul intervalului chiar dacă valorile termice diurne vor crește de la o zi la alta, vremea va fi rece. Media maximelor termice va fi de 9 grade în prima zi și va ajunge la 20 de grade în 15 aprilie. Ulterior vremea se va răci din nou, astfel încât media maximelor în perioada 15 – 18 aprilie va scădea de la 20 de grade la 12 grade. Spre finalul intervalului de prognoză, temperatura aerului va fi în creștere și se vor înregistra maxime de până la 16 grade. Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -3…-2 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 1…4 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie și în intervalul 16 – 24 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. MARAMUREȘ:
În Maramureș, vremea va fi rece la începutul intervalului, cu o medie a valorilor termice diurne ce se va situa în jurul a 10 grade, apoi temperatura aerului va crește, astfel că în ziua de 15 aprilie, se va ajunge la valori de 20 de grade. Ulterior se va răci treptat, astfel că media maximelor va ajunge la 12 grade în perioada 17 – 19 aprilie, apoi tendința temperaturii va fi de creștere ușoară, până spre 16 grade în ziua de 24 aprilie. Media minimelor în primele 3 nopți va fi de -2…0 grade, apoi va crește până spre 5 grade în 17 aprilie, iar în a doua săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va oscila între 2…4 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 11 aprilie, precum și în intervalul 16 – 24 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. MOLDOVA:
În Moldova, la începutul intervalului vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a maximelor termice ce se va situa în jurul a 12 grade și minime de 0…2 grade, apoi temperatura aerului va fi în creștere, astfel că, în 15 și 16 aprilie, media regională a maximelor va ajunge la 20 de grade, iar a celor minime la 5…7 grade. În perioada 17 – 20 aprilie se întrevede un nou proces de răcire, media maximelor urmând să coboare la 12 grade, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 3 grade. După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 4…6 grade.
Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va crește în perioada 16 – 24 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. DOBROGEA:
În Dobrogea, vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 13 grade și de 3…4 grade pentru cele minime, apoi se va încălzi treptat, iar în 15 și 16 aprilie se vor atinge maxime, în medie de 16…18 grade și minime de 6…8 grade. În perioada 17 – 20 aprilie, scăderea de temperatură estimată, va însemna pentru această regiune, atingerea unor maxime de 12 și minime în jur de 6 grade. După acest interval, tendința de evoluție a temperaturii va fi de creștere ușoară și treptată până la o medie a maximelor de 16 grade și minime de 7…8 grade.
Izolat și trecător vor mai fi ploi slabe la începutul intervalului, apoi probabilitatea pentru ploi va fi relativ ridicată după 17 aprilie.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. MUNTENIA:
În Muntenia, media maximelor va fi în creștere treptată, de la 12…13 grade în prima zi, la valori ce se vor situa în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie. Ulterior, temperatura aerului va scădea și se vor înregistra valori termice diurne de 14…15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18…20 de grade. Nopțile vor fi reci în primele zile ale intervalului, când media regională a minimelor se va apropia de 0 grade, apoi până la finalul primei săptămâni se va ajunge la valori de 6…8 grade, iar în a doua jumătate a intervalului media acestora va fi de 4…6 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie. În restul intervalului doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. OLTENIA:
În Oltenia, media temperaturilor maximelor va fi în creștere, de la 12…13 grade în prima zi, la valori în jurul a 22 de grade în 15 și 16 aprilie, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior, temperatura aerului va scădea la 14…15 grade (în 18 și 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creștere ușoară, astfel că la finalul intervalului, se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18…20 de grade. Alternanțe termice vor fi și în regimul nocturn al temperaturilor, care vor avea o medie de 0…1 grad în primele nopți, iar în restul intervalului vor oscila între 4…8 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie, iar în 17 și 18 aprilie vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.
Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2022. LA MUNTE:
La munte, deși valorile termice diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a maximelor pentru întreaga zonă de 0…3 grade și
minime de -7…-5 grade. În 15 și 16 aprilie se va încălzi semnificativ și se vor atinge temperaturi maxime de 10…12 grade și minime, în medie de 2 grade. După aceste zile mai calde se va răci din nou, astfel că la începutul săptămânii viitoare, este estimată o medie a temperaturilor maxime de numai 2…4 grade și minime de -4…-3 grade. La finalul intervalului de prognoză se vor atinge maxime de 7…8 grade și minime în jur de 0 grade. La începutul intervalului pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe și lapoviță.
Probabilitatea pentru precipitații va fi destul de ridicată și după 16 aprilie, astfel că până la finalul celor două săptămâni vor mai fi perioade în care va mai ploua, iar în zona înaltă precipitațiile mai pot fi mixte, precizează reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
Echipa de baschet U-BT Cluj a obținut, sâmbătă, o victorie importantă în deplasare, impunându-se cu 104-98 în fața celor de la FMP Belgrad. Dusan Miletic a fost principalul artizan al succesului, încheind meciul cu 28 de puncte, urmat de Creek, cu 20, și Guzman, cu 17. Chiar dacă a înscris doar 7 puncte, Russell a adunat 14 assisturi, jumătate din totalul echipei noastre.
Primul 5 al clujenilor a fost format…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizare Cod Galben de vânt puternic în zona de munte din Alba. Viteze de 90-120 km/h, la rafală
Meteorologii au emis sâmbătă seara o avertizare Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în Alba și alte județe din țară.
Potrivit ANM, până la ora 00:00 sunt așteptate intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90 … 120 km/h.
Este vizată zona de munte, de peste 1800 m, din Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea, Brașov, Caraș-Severin, Gorj, Argeș, Prahova și Dâmbovița.
sursa: meteoromania.ro
EVENIMENT
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca face angajări. Ce posturi sunt disponibile
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca organizează concurs în 11 decembrie pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a mai multor posturi de personal TESA și muncitori.
Astfel, spitalul are nevoie de:
-inginer construcții la Serviciul Tehnic – 1 post, diplomă de licenţă în specialitatea construcţii, fără condiții de vechime
-șef formație muncitori la formația lăcătuși – 1 post,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Târgul de Crăciun din Alba Iulia se va muta, din 2026, înapoi în Piața Cetății. Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Târgul de Crăciun din Alba Iulia se va muta, din 2026, înapoi în Piața Cetății. Primarul Gabriel Pleșa a transmis că serviciul pentru organizarea târgului urmează să fie concesionat pentru o perioadă de patru ani.
„Anul viitor vom promova o hotărâre de Consiliu Local, prin care concesionă serviciul acesta, Târgul de Crăciun, pentru patru ani, în așa fel încât cei care vor depune o ofertă și vor vrea să îl organizeze timp de patru ani de zile să poată face în fiecare…
Citește mai mult pe Alba24.ro


