EVENIMENT
Cupru Min: Noul contract cu gigantul mondial Glencore, mai mare cu 5,9 milioane de dolari decât cel aflat în derulare
Cupru Min și-a depășit propria performanță: noul contract, convenit în urma licitației cu gigantul mondial Glencore, îl depășește cu 5,9 milioane de dolari pe cel aflat în derulare, care era cel mai bun din istoria companiei.
„Această îmbunătățire a recordului anterior ne dă speranțe pentru viitorul marii familii Cupru Min.
Valoarea contractului, în contextul creșterii cererii mondiale de cupru, ne oferă o stabilitate financiară și securizează locurile de muncă ale colegilor noștri.
Totodată ne dă speranțe că putem deveni un pol al mineritului sustenabil în România, cu perspective mai largi pe piețele internaționale”, a spus directorul general al Cupru Min, Mircea Goia.
Viitorul beneficiar, Glencore are sediul în Elveția și este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de materii prime și materiale rare.
Compania și-a ajustat ținta de achiziții de cupru la 1,6 milioane de tone până în 2035.
Cererea de cupru va crește cu 50% la nivel mondial, în următorii ani, iar oferta de pe piață nu poate acoperi acestă nevoie. Acest lucru înseamnă o majorare semnificativă a prețului.
Cursa globală pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și creșterea accelerată a cheltuielilor pentru apărare vor duce la o majorare de aproximativ 50% a cererii mondiale de cupru până în 2040, însă oferta este așteptată să rămână semnificativ în urmă, potrivit Reuters, citată de Techrider.
Prețurile cuprului au crescut cu 50% în ultimul an, depășind 13.000 $/tonă la Bursa de Metale din Londra — mult peste pragul de 11.000 $ care justifică de obicei deschiderea de noi exploatări.
Un raport recent al firmei de consultanță S&P Global arată că dezvoltarea de noi centre de date, robotica și creșterea cheltuielilor pentru apărare vor majora cu cca. 50% cererea mondială de cupru, până în 2040.
Aceasta ar putea ajunge de la 28 la 42 milioane de tone anual. Însă fără intensificarea reciclării și deschiderea unor noi mine/cariere, un sfert din cererea prognozată va rămâne neacoperită.
„Factorul principal al cererii este electrificarea lumii, iar cuprul este metalul electrificării”, a declarat Dan Yergin, vicepreședinte al S&P și unul dintre autorii raportului.
El precizează că analiza S&P utilizează o metodologie diferită față de anterioarele: pornește de la premisa că cererea de cupru va crește indiferent de politicile climatice adoptate de guverne.
Sursa: Alba24.ro
Pe 6 februarie 2026, județul Cluj se pregătește pentru o zi relativ blândă, cu temperaturi peste media tipică a sezonului rece, fără precipitații semnificative și cer predominant noros sau parțial noros.
În Cluj‑Napoca, prognoza arată zile cu cer mai mult noros, maxime între 9 °C și 12 °C și minime aproape de 0‑2 °C, cu șanse mai mari de ploaie slabă. Noaptea, temperaturile vor coborî spre...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cum se poate reduce perioada de suspendare a permisului de conducere. Care sunt condițiile și ce trebuie să facă șoferii
Cum se poate reduce perioada de suspendare a permisului de conducere. Șoferii care s-au ales cu permisul auto suspendat pot solicita reducerea cu o treime a perioadei de suspendare, în anumite condiții. Cu toate acestea, în cazul abaterilor grave sau al recidivei, legea nu permite această reducere, tocmai pentru a descuraja comportamentul periculos în trafic.
Legislația rutieră românească permite reducerea cu o treime a perioadei de suspendare a permisului, la cerere, dacă șoferii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
6 februarie vine cu o energie aparte în plan astral, iar o zodie se află clar în centrul atenției. Astrele indică un moment-cheie, în care deciziile amânate nu mai pot fi evitate, iar curajul devine cea mai valoroasă resursă.
Este vorba despre Vărsător, zodia care pe 6 februarie simte cel mai puternic nevoia de schimbare. Influențele planetare scot la suprafață dorințe vechi, idei îndrăznețe și un impuls...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
De ce este considerat micul dejun, cea mai importantă masă a zilei. Masa luată de dimineață joacă un rol esențial în funcționarea optimă a organismului.
După o noapte de repaus, în care corpul consumă rezervele de energie pentru procesele vitale, micul dejun ajută la reluarea activității metabolice și la refacerea nivelului de nutrienți necesari pentru începutul zilei.
Specialiștii în nutriție consideră că un mic dejun echilibrat contribuie semnificativ la menținerea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
