EVENIMENT
Cursă specială București - Londra și retur. Cât costă biletul de avion
Compania Tarom a anunțat, pe pagina oficială de Facebook, că a introdus un zbor special spre și dinspre Londra, în data de 23 iunie. Având în vedere situația din Marea Britanie, din România spre Londra vor fi acceptați doar cetățenii britanici.
Astfel, potrivit companiei, cursa București - Londra, va avea un tarif de 267 euro, toate taxele incluse, precum și un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cală de 23 kg. De asemenea, cursa Londra - București va avea un tarif de 288 euro, toate taxele incluse, precum și un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cală de 23 kg.
Zborurile vor fi operate în condiții speciale, sub incidența HG 29/13 iunie 2020, anexa 3, art. 4., iar din aceste considerente, pasagerii care vor fi acceptați trebuie să se încadreaze in următoarele categorii:
Dinspre România spre Londra sunt acceptați doar cetățenii britanici.
Reamintim că începând cu data de 8 iunie Marea Britanie a reintrodus carantina obligatorie pentru toți cei care vor intra pe teritoriul acesteia.
Pentru a intra în Marea Britanie o condiție obligatorie pentru călători este completarea unui formular, care poate fi descărcat aici: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-t… .
De asemenea, înainte de efectuarea zborului, călătorii trebuie să respecte condițiile de călătorie speciale, pe care le găsiți aici: https://www.tarom.ro/masuri-de-calatorie.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul tarom.ro, prin aplicația mobilă și de la orice agenție TAROM.
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Mircea Baniciu: Am avut oameni de ispravă, ca Șerban Foarță sau Andrei Ujică. Au acceptat să stea în umbră
Mircea Baniciu este o instituție. Ba, chiar mai multe: instituția Phoenix, instituția Pasărea Colibri și instituția Mircea Baniciu propriu-zisă. Este o statuie vivantă a muzicii românești, iar gândul unui podcast cu el a fost intimidant. A dat sute de interviuri de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, numai în ultimul an a fost pe la toate podcasturile bucureștene: „M-a obligat nevasta”, zice, „să-mi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire a orașului
În a patra zi de când Alba Iulia este plină de zăpadă pe străzi secundare, trotuare și treceri de pietoni, reprezentații orașului au adus o serie de precizări.
Precizările au fost făcute sub forma unei postări pe Facebook, pe pagina ”Municipiul Alba Iulia”, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 17.10.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au spus că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire. De parea opusă se află cetățenii orașului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Firmele de deszăpezire din Cluj-Napoca, amendate cu 20.000 de lei. Emil Boc a prezentat motivul
Cine se ocupă de deszăpezirea Clujului
EVENIMENT
Crăciunul pe rit vechi. De ce unii credincioși sărbătoresc Nașterea Domnului în 7 ianuarie. Tradiții și obiceiuri
Crăciunul pe rit vechi. Unii credincioși ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului, în 7 ianuarie, pentru că țin cont de calendarul iulian.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. A fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
O îndreptare a acestui calendar a avut loc în 24 februarie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
