Connect with us

ACTUALITATE

Cursuri de prim ajutor pentru elevi, organizate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti

Publicat

Un număr de 6.400 de elevi din 34 de şcoli din Capitală vor participa, timp de trei luni, la cursuri de prim ajutor organizate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Potrivit unui comunicat al ASSMB, unul dintre cursuri va avea loc joi la Şcoala Gimnazială nr. 150.

Cu această ocazie, elevii vor avea la dispoziţie lectori şi traineri, logistică şi materiale necesare acestei activităţi. De asemenea, vor participa activ la demonstraţii practice ale tehnicilor de resuscitare cardio-respiratorie.

Totodată, elevilor li se vor reaminti măsurile de igienă care se impun pentru prevenirea bolilor transmisibile, cum e gripa.

În acest sens, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a iniţiat încă de acum trei ani campania "Sănătatea e în mâinile tale", în cadrul căreia elevii învaţă, de la medicii din reţeaua şcolară, cum să se spele corect şi cât de importantă este igiena mâinilor.

"Studiile arată că, deşi primul ajutor acordat în situaţii critice măreşte considerabil şansele de supravieţuire în cazurile de stop cardio-respirator, mai puţin de 1% din populaţie ştie să îl aplice în mod eficient. Ne dorim astfel să creştem gradul de informare şi conştientizare a importanţei acordării primului ajutor şi responsabilizarea copiilor în situaţii de urgenţă", afirmă ASSMB.

Cursurile sunt organizate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), împreună cu Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive (PROEDUS), la propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi-Bucureşti (FNAP-Bucureşti), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Societatea Română Împotriva Epilepsiei (SRIE), în cadrul săptămânii "Şcoala altfel". AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios antipa de la calapodești

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

sergiu negulici, expoziție interactivă. eveniment organizat în cadrul zilelor eminescu

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

expoziția „cromatici ipoteștene”, de aurel azamfirei, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Încă 50 de kilometri din autostrada moldovei ar putea fi

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe