EVENIMENT
Curtea de Apel amână din nou pronunțarea în dosarul „Colectiv”

Pronunţarea în dosarul Colectiv a fost amânată iarăși, vineri, de magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit ultimei decizii a Curții de Apel, termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii este amânat pentru data de 03 mai 2022.
„Amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 03 mai 2022. Pronun’ată astăzi, 15 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, potrivit minutei Curții de Apel.
Au trecut aproape 6 ani și 6 luni de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit şi alţi zeci îşi trăiesc viaţa în chinuri greu de închipuit. Vineri, magistrații Curții de Apel București erau așteptați să se pronunțe în cazul „Colectiv”.
În 6 ani și 6 luni, nu avem încă vinovaţi pedepsiţi. Azi, Curtea de Apel București este așteptată să se pronunțe în acest caz.
Și la ultimul termen, din 3 martie, pronunțarea a fost amânată.
Prima instanță, Tribunalul București, a dat sentințe grele, cu executare. Instanţa s-a pronunţat în 16 decembrie 2019, când a fost condamnat și fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 8 ani şi 6 luni.
Pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare pentru foștii patroni
Foştii patroni ai clubului Colectiv, George Anastasescu Costin Mincu şi despre Paul Gancea, au primit, în primă instanţă, pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare. Fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la 8 ani de închisoare. Administratorul firmei de artificii, Daniela Niţă, condamnată la 12 ani şi 8 luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la 9 ani şi 8 luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca închisoare să facă şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte 9 ani şi 2 luni.
Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de 7, respectiv 3 ani.
Condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor
În primă instanță, condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor, de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro, în câteva cazuri. Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro şi 15.000 lei daune materiale.
Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro
La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro. Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supravieţuitor din formaţie, a primit 400.000 euro daune morale şi 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro. Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.
De la decizia Tribunalului București până în prezent, Cristian Popescu Piedone a candidat din nou şi câştigat votul bucureştenilor pentru a fi primar la Sectorul 5.
În urma incendiului din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane
În urma incendiului din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane. Apoi au murit mulţi dintre răniţii internaţi. Numărul victimelor a ajuns la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. După un an şi 9 luni de la tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
În 2020, la cinci ani de la tragedia din Capitală, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care statul român decontează pe viaţă tratamentul victimelor din tragedia de la Colectiv.
Anul 2020 a fost primul an în care s-a comemorat tragedia, 30 octombrie fiind decretată „Ziua pacientului cu arsuri”.
Totuși, dacă un astfel de incendiu s-ar repeta, ne-am da seama că nu am învăţat mai nimic. Autorităţile se scuză şi acum şi spun că nicio ţară europeană nu ar putea face faţă unui eveniment similar. România a încercat să repare „sistemul”, iar astăzi numărul paturilor pentru marii arşi s-a dublat. Insuficient, însă, în cazul unui incendiu cu victime multiple. România numără 23 de paturi pentru mari arși destinate adulţilor şi 10 paturi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, pentru copii.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
EXCLUSIV. Premieră medicală la Cluj. Primul transplant hepatic de la donator viu . Dr. Nadim: A fost un caz urgent

La Cluj-Napoca a fost realizată joi, 2 octombrie, o premieră medicală: primul transplant hepatic de la un donator viu, în cadrul Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”.
Intervenția, extrem de complexă, a fost coordonată de Prof. Dr. Nadim Al Hajjar, șeful Secției de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic.
„E o premieră din…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
„Mame tinere” la ESTE Filmul de Miercuri Blaj, în data de 8 octombrie. Seară specială, cu o peliculă premiată la Cannes

ESTE Filmul de Miercuri prezintă ”Mame tinere”, cel mai recent film al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne. Proiecția va avea loc miercuri, 8 octombrie, ora 19.00 la Palatul Cultural din Blaj.
Sinopsis:
Mame tinere urmărește viețile a cinci adolescente – Jessica, Perla, Julie, Ariane și Naïma – care trăiesc într-o casă maternală ce le sprijină în noul lor rol de mame.
Locul devine un refugiu fragil, în care se amestecă solidaritatea, frica, speranța și upta pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Transilvania Digital Innovation Summit începe la Cluj: ultimele locuri disponibile. Viitorul digital e pentru toată lumea

Pe 16 octombrie 2025, Cluj-Napoca găzduiește prima ediție a Transilvania Digital Innovation Summit, evenimentul care aduce împreună peste 30 de speakeri și 10 sesiuni tematice despre viitorul digital al României. Peste 400 de participanți – lideri din tehnologie, antreprenori, investitori și reprezentanți ai instituțiilor publice – vor lua parte la o zi intensă de inspirație, soluții concrete și dialog aplicat.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
APIA: Fermierii pot transmite cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină, până pe 31 octombrie

Fermierii pot transmite până pe 31 octombrie cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului trei al acestui an, informează Agenția de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură.
Solicitările se depun la centrele județene ale APIA sau la cel al municipului București de către administratorul, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia în județelul în care a fost depusă cererea de acord pentru finanțare.
Ajutorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro