ACTUALITATE
Custodele Coroanei, MS Margareta, a oferit AGERPRES, pentru a doua oară, certificatul de furnizor al Casei Regale
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a oferit, joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Tronului de la Palatul Regal, certificatul de furnizor al Casei Regale a României, pentru a doua oară, Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
"Astăzi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, decide prelungirea statutului de furnizor al Casei Regale a României, pentru a doua oară, Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pentru fluxul de ştiri, serviciul de monitorizare a presei şi servicii fotografice", a anunţat Radu Ghinea.
În cadrul ceremoniei a fost prelungit statutul de furnizor al Casei Regale, pentru a doua oară, companiei Negro 2000 (pentru produsele din peşte).
De asemenea, a fost prelungit statutul de furnizor al Casei Regale, pentru a patra oară, pentru SC Heidelberg Group (pentru ciment, betoane şi agregate), DeltalMed (servicii stomatologice), Apulum Alba Iulia (produsele din porţelan), Irina Schrotter (ţinute de damă), Leonard Cafe (cafea), Delta Services 2000 (producţia de uniforme).
Totodată, pentru a cincea oară, a fost decisă prelungirea statutului de furnizor al Casei Regale pentru Exotique (mobilier şi decoraţiuni interioare), Conference Systems (servicii de sonorizare), Albalact (produse lactate).
Custodele Coroanei a acordat Înaltul Patronaj expoziţiei "100 de ani de la Încoronarea de la Alba-Iulia", organizată de Banca Naţională a României, şi Societăţii de Geografie din România. Principele Radu a acordat Înaltul Patronaj Asociaţiei pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă "Peregrinus". Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
ACTUALITATE
Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.
Dintre...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
