EVENIMENT
Sute de microbuze şcolare cu probleme tehnice, descoperite de polițiști în trafic. Multe aveau ITP expirat sau nu aveau nici măcar asigurare
În cadrul unor activități premergătoare începerii noului an școlar, poliţiştii rutieri din țară au controlat 4.236 de autovehicule destinate transportului de elevi.
Au fost verificate documentele conducătorilor auto (permisul de conducere și atestatul), ale autovehiculului (certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie auto, asigurarea pentru bagaje, ITP, licența de transport), precum și starea tehnică a vehiculelor (starea cauciucurilor, funcționarea semnalizării, a lumilor).
291 dintre autovehicule aveau termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat, iar 268 nu aveau asigurare de răspundere civilă auto încheiată. Conducătorilor auto și coordonatorilor activității de transport le-a fost atrasă atenția ca autovehiculele destinate transportului școlar la care au fost constatate deficiențe să nu fie utilizate.
Alături de poliții rutieri au participat și poliștii de la prevenire. Circa 4.000 de conducători auto și 1.981 de coordonatori de transport au fost verificați și instruiți, iar în urma verificărilor, au fost identificați 31 de șoferi ce nu dețineau atestat profesional.
Polițiștii vor continua controalele în trafic ce vizează microbuzele școlare, ținând cont și de semnalizarea rutieră din zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia, iar neregulile constatate sunt aduse la cunoștința administratorilor drumuri public împreună cu solicitarea de a le remedia, în regim de urgență.
EVENIMENT
VIDEO: Declarații incendiare la Curtea de Apel Alba Iulia în cazul Kreiner. Laurențiu Ghiță: ”Adevăratul criminal a fost prins”
Cazul Kreiner la Curtea de Apel Alba Iulia: Declarații incendiare în sala de judecată și pe holul Curții de Apel Alba Iulia, luni, 9 februarie, în timpul celui mai mediatizat caz din ultimii ani. Pentru prima dată de la uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner, cei trei inculpați, s-au aflat în acceași sala de judecată.
Laurențiu Ghiță, unul dintre cei doi condamnați pe viață în primă instanță a făcut o serie de declarații incendiare. Acesta a zis cu subiect și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Revoltă în cultură. Actorii clujeni ies în stradă împotriva noilor reguli de evidență a muncii impuse de Ministerul Culturii
Actorii și artiștii din instituțiile publice de spectacole și concerte clujene anunță un protest marți, 10 februarie, nemulțumiți de noile instrucțiuni ale Ministerului Culturii privind organizarea și evidența timpului de muncă. Actorul Dan Chiorean spune că protestul va fi unul „de stare”, la ora 14:30, în fața Operei și Teatrului Național din Cluj-Napoca, ca reacție la obligația de a completa raportări...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Inconștiență la volan, pe drumurile din Alba. Câți șoferi băuți au fost depistați de polițiști, într-o singură zi
Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii din Alba în timp ce conduceau sub influența alcoolului pe drumuri din județ.
Potrivit IPJ Alba, la data de 8 februarie 2026, în jurul orei 10:55, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Borlești, județul Neamț.
În urma testării bărbatului, cu aparatul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli
Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus.
Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost aplicate opt sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi în valoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
