Connect with us

ACTUALITATE

Danemarca redeschide locurile de divertisment şi culturale, în ciuda contaminărilor

Publicat

Locurile de divertisment şi culturale de pe teritoriul Danemarcei s-au redeschis duminică, după ce au fost închise timp de o lună, în condiţiile în care guvernul danez a relaxat restricţiile anti-COVID-19, în pofida unui număr mare de contaminări, informează dpa.

Publicul a fost întâmpinat din nou la muzee, grădini zoologice şi parcuri divertisment. Sălile de cinema, de teatru şi de concerte vor putea de asemenea să deschidă pentru prima dată după patru săptămâni, chiar dacă au fost impuse limite în ceea ce priveşte capacitatea.

Citește și Danemarca ÎNCHIDE campania de vaccinare în masă împotriva COVID. Ce se întâmplă cu centrele din țară

În majoritatea locurilor vizitatorii vor trebui să poarte mască şi să facă dovada, prin intermediul unui paşaport sanitar, că au fost vaccinaţi, au trecut prin boală sau au fost testaţi recent negativ pentru COVID-19.

Cu toate acestea, danezii încă nu se pot duce la cluburi şi la discotecă: viaţa de noapte rămâne închisă până cel puţin la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și MAE, atenționare de călătorie în Suedia și Danemarca: se prelungește perioada de efectuare a controalelor la frontiera internă de stat

Danemarca, o ţară cu circa 6 milioane de locuitori, a înregistrat recent peste 20.000 de noi contaminări pe zi, mai multe zile la rând. Numai sâmbătă au fost înregistrate peste 25.000 de cazuri.

Cu toate acestea, oficiali din domeniul sanitar danez susţin că infectările au ajuns la o fază de platou, în condiţiile în care numărul de pacienţi internaţi la spital cu COVID-19 pare să se fi stabilizat la 700-800. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

În sfârșit, s au apucat de lucru: lucrările la secția de

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vrei să lucrezi în străinătate? 250 de joburi disponibile acum prin rețeaua EURES

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 locuri de muncă vacante la această dată.

Numărul de locuri, ocupațiile și condițiile de acces sunt după cum urmează:

Croația – 15 locuri de muncă vacante pentru manjeră. Curatenia si intretinerea rulotelor si a zonelor comune din cadrul campingului, cat si curatenia si intretinerea camerelor de hotel. Cunostințe de limba engleză nivel A1;

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO Botoșani: Exerciții de evacuare în două unități de învățământ din județ

Publicat

foto botoșani: exerciții de evacuare în două unități de învățământ

Publicitate

Peste 330 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar de la Școala Gimnazială nr. 1 Dobârceni și Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla au fost evacuați, în ultimele zile, în cadrul unor exerciții de simulare a unui cutremur.

Conform scenariului, seismul s-a produs în timpul orelor de curs. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii care trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe