EVENIMENT
Darius Vâlcov, achitat definitiv într-un dosar de corupţie
Curtea de Apel Craiova a dispus, joi, achitarea definitivă a lui Darius Vâlcov, într-un dosar în care fostul ministru de Finanţe a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită.
În acelaşi dosar au fost achitaţi alţi trei inculpaţi: Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.
Darius Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond - Tribunalul Gorj, decizie menţinută de Curtea de Apel Craiova, prin respingerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare de mită
"Respinge apelul formulat de apelant Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelantul inculpat Vâlcov Darius Bogdan. Desfiinţează sentinţa penală apelată, în sensul că schimbă temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1969 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 alin. 1 Cod penal şi instigarea la luarea de mită prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 alin.1 Noul Cod penal, şi art.5 alin. 1 Cod penal, din art. 16 lit. b teza I Cod procedură penală în art.16 lit.a Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă", se arată în sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar - SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.
Să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI
Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.
Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat "activităţi de determinare mediată", în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 - 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.
Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate
"Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său - directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită", se arată în rechizitoriu.
Conform aceleiaşi surse, cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională. Agerpres
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la București.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0, dar în a doua repriză clujenii au reușit să deschidă scorul în minutul 67 prin Mendy.
În minutul 83, același Mendy a scos un penalty, după ce a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un concurs pentru desemnarea celei mai bune slănine a avut loc, sâmbătă, la festivalul SlanăFest găzduit de cafeneaua Bulgakov din Cluj-Napoca, iar juriul a avut de degustat din bunătățile pregătite de cei 11 concurenți.
În urma deliberării, s-a stabilit și clasamentul final.
Astfel, primul loc a revenit lui Szász György, crescător de porci din rasa mangalița, din comuna clujeană Buza, premiul 2 a fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Procurorii din Câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă ”nejustificat de blândă” unui afacerist cu lemne care a amenințat un polițist
Un acord de sesizare al vinovăției s-a judecat pe rolul Judecătoriei Câmpeni recent. Mai exact, în data de 29 ianuarie 2026, judecătorii din Câmpeni au avut de analizat și de admis, sau respins un acord de vinovăție încheiat între un afacerist din Câmpeni, Dumitru I.D., și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Inculpatul are o firmă care se ocupă de transportul cu material lemnos, iar după un control asupra unui transport de lemne, Dumitru l-a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
