EVENIMENT
De ce sunt femeile mai vulnerabile la caniculă
Femeile ar putea fi mai vulnerabile decât bărbații la temperaturile ridicate extreme. Una dintre cauze ar putea fi faptul că femeile transpiră mai puțin și pierd mai greu căldura acumulată de corp.
Planul de combatere a valului de caniculă în Anglia precizează că persoanele cu risc ridicat sunt cele cu vârste de peste 75 de ani, bebelușii, copiii mici, persoanele cu boli fizice sau psihice grave și femeile.
Documentul nu explică de ce se află femeile pe listă, dar Agenția britanică de securitate sanitară a indicat un studiu făcut în Olanda, care a analizat mortalitatea după diferite valuri de căldură și a constatat că femeile în vârstă sunt mai expuse riscului decât bărbații. Cercetătorii au spus că rezultatele nu vin doar din vârstă, scrie The Guardian.
"Chiar când s-au analizat vârste similare, ratele de mortalitate au fost cu 15% mai mari pentru femei", a scris echipa.
Un alt studiu făcut de cercetători olandezi și germani, care a analizat 23 de ani de date privind temperaturile din Țările de Jos împreună cu cifrele zilnice privind mortalitatea, a constatat, de asemenea, diferențe între sexe.
"Mortalitatea cauzată de căldură a fost mai mare la femei decât la bărbați, în special în grupa de vârstă mai înaintată (≥ 80 de ani) în condiții de căldură extremă", au spus aceștia.
De ce sunt femeile mai vulnerabile la caniculă: producție mică de transpirație
Hein Daanen, profesor la Universitatea VU din Amsterdam și unul dintre autorii studiului, a declarat că echipa s-a gândit că producția redusă de transpirație la femei ar putea juca un rol.
"Persoanele în vârstă transpiră jumătate din cantitatea de transpirație a tinerilor, iar femeile jumătate din cea a bărbaților", a spus el. Cu alte cuvinte, "capacitatea femeilor în vârstă de a pierde căldura din corp este cea mai scăzută".
Echipa a precizat că este posibil să fie implicat și stresul exercitat de căldură asupra sistemului cardiovascular. "Se pare că tensiunea cardiovasculară este mai mare la femei, ceea ce ar putea explica riscul mai mare de mortalitate al acestora în caz de căldură", au scris ei.
De ce sunt femeile mai vulnerabile la caniculă: munca de acasă
Printre alte posibilități, echipa notează că femeile în vârstă ar putea fi expuse unui risc mai mare deoarece este mai probabil ca ele să locuiască singure și ar putea fi mai puțin active în general decât bărbații, dar mai probabil să fie active în gospodărie.
"Continuarea activităților în gospodărie în timpul valurilor de căldură, când sunt într-o formă fizică mai slăbită, le expune pe femei la un risc mai mare de supraîncălzire și efort cardiovascular decât bărbații", a scris echipa.
Ollie Jay, profesor la Universitatea din Sydney, a remarcat, de asemenea, că rata maximă de transpirație la femeile tinere și sănătoase tinde să fie mai mică decât la bărbații tineri și sănătoși. MEDIAFAX
Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.
Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar
Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.
Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Închisoare cu executare pentru trei bărbați din Alba care au comis trei furturi și o tentativă, într-o singură noapte
Trei bărbați care au comis trei furturi și o tentativă într-o singură noapte au fost condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost condamnați de magistrații Judecătorei Aiud, în data de 6 februarie 2026, la închisoare cu executare.
Cei trei au mers în Aiud, din câte se pare cu intenția de a fura tot ce gasesc în cale.
Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului 2025. Un an mai târziu aceștia au fost condamnați în primă instanță.
Potrivit motivării...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur
Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.
Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.
Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
