EVENIMENT
De la începutul pandemiei, un număr de 223 de persoane infectate cu coronavirus au decedat, în total, la Spitalul Județean de Urgență Suceava
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Valeriu Gavriloci, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că numărul oficial al deceselor din cauza COVID-19, în unitatea medicală, este de 223, dintre care 37 din luna martie care apar în statistici ca suspecţi.
''În spaţiul public au circulat fel şi fel de cifre. Suntem autorizaţi să vă aducem la cunoştinţă cifrele oficiale. De la 1 mai au fost 18 decese. În luna aprilie, conform certificatierului de la morgă, au fost 149 de decese, iar în luna martie, pentru că vorbim de începutul pandemiei şi de nişte raportări care la vremea aceea nu erau foarte clar standardizate, confirmate de DSP, sunt 19 cazuri. La acestea se pot adăuga câteva cazuri. E vorba de cele decedate în UPU şi la Serviciul de Medicină Legală, în aprilie şi martie, dar cifrele nu se schimbă semnificativ. În martie se mai adaugă un număr de suspecţi, 37, aşa sunt ei în statistică, suspecţi. În luna aprilie nu mai vorbim de suspecţi'', a spus Gavrilovici.
Totodată, directorul medical a spus că, în prezent, capacitatea ATI este mai mare decât numărul pacienţilor în stare gravă care necesită ventilaţie mecanică.
''Dimineaţă aveam nouă pacienţi neventilaţi şi 12 pacienţi ventilaţi mecanic, pe 40 de paturi. Avem o rezervă de până la 25 de ventilatoare. Mâine trebuie să vină şi o ofertă de la primărie, de zece ventilatoare. Sunt şi ventilatoare portabile şi statice, cu capacităţi şi capabilităţi diferite. În orice caz, numărul de pacienţi care au nevoie de ventilaţie mecanică este mai mic decât disponibilul pe care spitalul îl are'', a spus Gavrilovici.
Referindu-se la ridicarea carantinei în municipiul Suceava, Gavrilovici este de părere că oraşul s-ar putea califica din punct de vedere epidemiologic pentru a fi luată această măsură, care, în opinia lui, ar fi benefică din punct de vedere psihologic pentru populaţie şi pentru personalul medical.
''Noi suntem pregătiţi pentru orice, inclusiv scenarii optimiste sau pesimiste. Misiunea noastră este să ne îndeplinim datoria în spital. Ridicarea carantinei este o chestiune favorabilă din punct de vedere psihologic atât pentru populaţia Sucevei, cât şi pentru cei care luptă în linia întâi, cum ziceţi dumneavoastră. O decizie aşa cum se va lua, favorabilă sperăm şi noi, sau nefavorabilă, nu este apanajul nostru. Noi suntem cu datele epidemiologice pe masă, sunt cifre, procente care vorbesc de la sine. Lucrurile s-au aşezat pe un trend descendent consolidat şi dacă se va ţine seama de lucrul acesta şi de alte date epidemiologice, care nu sunt în posesia noastră, ci a DSP, înclin că ne calificăm pentru ridicarea carantinei în Suceava'', a spus Gavrilovici. AGERPRES
EVENIMENT
Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar
Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Calendarul păstrează 36 de săptămâni de cursuri și menține programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în ciuda propunerilor de modificare.
36 de săptămâni de cursuri. Calendarul anului școlar
Potrivit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Înscrierea în clasa pregătitoare 2026: Ce vârstă trebuie să aibă copiii. Condiții pentru a fi acceptați mai devreme
Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027 se va face conform unor reguli clare privind vârsta copiilor și condițiile de admitere.
Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la 31 august 2026, inclusiv, sunt obligați să îi înscrie în clasa pregătitoare.
Așadar, părinții trebuie să știe exact ce vârstă trebuie să aibă copilul pentru a începe școala.
Totodată, aceștia trebuie să știe și care sunt situațiile în care pot fi acceptați și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba, în 2025. Care a fost termenul mediu de soluționare al cererilor
Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba anul trecut, au transmis joi reprezentanții Prefecturii Alba. Termenul mediu de soluționare a cererilor a fost de aproximativ două zile.
Joi, 12 februrie a avut loc bilanțul activității Direcției Generale de Pașapoarte și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte de la nivelul județelor pe anul 2025, desfășurat în sistem de videoconferință.
La nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Alba a participat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații economice, sociale și agricole semnificative: ”Vorbim despre un acord complex, cu efecte pe termen lung, care nu poate fi tratat nici superficial, nici prin poziții extreme”.
”Transmiterea acestui acord către Curtea de Justiție a Uniunii Europene...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
