EVENIMENT
Debitul fluviului Dunărea, în scădere pe durata următoarei săptămâni
Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.850 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se de aproape trei ori sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s), arată prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 30 iulie 2022.
Debitele vor fi în scădere şi în aval de Porţile de Fier.
Pentru râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare în perioada 24 - 30 iulie 2022.
"Spre mijlocul intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de nord a ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă", avertizează hidrologii.
Debitul fluviului Dunărea, în scădere pe durata următoarei săptămâni: Ce spun hidrologii
Potrivit prognozei lunare emise de hidrologi, în luna iulie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe cursul superior al Jiului şi pe râurile din bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică, Târnava Mare, Călmăţui, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Moldova, Jijia, pe cursul superior al Mureşului, pe cursul Siretului, pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
În această lună sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a ţării, datorită precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial, specifice acestei luni.
În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, hidrologii au prognozat pentru luna iulie un debit maxim de 3.500 mc/s, iar cel minim de 2.500 mc/s, în timp ce media lunii este de 5.350 mc/s, însă în prezent debitul Dunării a scăzut din cauza secetei şi căldurii excesive sub 2.000 mc/s, respectiv la 1.850 mc/s. Agerpres
EVENIMENT
Luni: Ședință a coaliției de guvernare, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică
Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință a coaliției de guvernare, luni, de la ora 13:00, la Palatul Victoria, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică în care a intrat România.
Ședința coaliției are loc luni, la ora 13:00, la Palatul Victoria. Aceasta are loc la trei zile după confirmarea intrării României în recesiune tehnică și cu câteva zile înainte de termenul la care ar trebui să fie adoptat bugetul pentru 2026, scrie Mediafax.
De asemenea, ședința...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pachetul trei de măsuri fiscale urmează să fie aprobat în ședința de guvern din această săptămână. Potrivit informațiilor care vin dinspre executiv, va fi adoptat prin ordonanță de urgență nu printr-o nouă angajare a răspunderii.
Este vorba despre două decizii majore din pachetul de reforme: proiectul de reformă în administrația publică și pachetul de relansare a economiei.
Executivul intenționează să le promoveze prin ordonanță de urgență, nu prin angajarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Accident cu 3 mașini în Mănăștur. Trafic rutier blocat, inclusiv transportul în comun
Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe strada Primăverii din cartierul clujean Mănăștur, fiind implicate trei autoturisme.
Din primele informații, în urma tamponării a rezultat o singură victimă, o femeie de aproximativ 60 de ani care a fost transportată la spital, după ce a primit, inițial, îngtijiri medicale din partea echipajului de ambulanță de la SAJ.
La intervenție a mai participat și o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Andrei Rațiu, pasă de gol pentru Rayo Vallecano. Ce notă a primit fotbalistul din Alba după meciul cu Atletico Madrid
Andrei Rațiu, pasă de gol pentru Rayo Vallecano. Echipa pentru care evoluează fotbalistul din Alba, Andrei Rațiu, s-a impus pe teren propriu în partida disputată în compania celor de la Atletico Madrid cu scorul de 3-0.
Fundașul naționalei a oferit pasa în urma căreia coechipierul său, Fran Perez a deschis scorul.
Revenit recent după o accidentare care l-a ținut departe de teren timp de trei săptămâni, Andrei Rațiu revine la forma cu care i-a obișnuit pe suporterii echipei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
